News Flash:

In Spania, romanii formeaza cel mai numeros grup de imigranti

4 Iunie 2009
490 Vizualizari | 0 Comentarii
In Spania romanii formeaza cel mai numeros grup de imigranti
• Numarul romanilor din Spania a crescut cel mai mult in 2008, fata de celelalte grupuri de straini


Numarul romanilor din Spania a crescut in 2008 cel mai mult in raport cu celelalte comunitati de straini din aceasta tara, fiind cel mai numeros grup de imigranti, cu 796.576 de persoane la 1 ianuarie 2009, potrivit datelor publicate ieri de Institutul spaniol de statistica (INE), relateaza France Presse. Ca si anul trecut, comunitatea romana a crescut cel mai mult, avand cu 64.770 de persoane mai mult in ianuarie 2009 decat la inceputul lui 2008. Aceasta este urmata de cea britanica, ce totalizeaza 374.600 de persoane, si cea germana, cu 190.584. In afara Uniunii Europene, marocanii (710.401) sunt cel mai numeros grup, urmati de ecuadorieni (413.715) si columbieni (292.971). Strainii reprezentau la inceputul lui 2009, 12 la suta din populatia spaniola, fata de 11,3 la suta in 2008, potrivit datelor publicate ieri de INE, care arata ca sosirile au fost mai putin masive decat in anii precedenti. Dintre cele 46,6 milioane de persoane inregistrate in Spania la 1 ianuarie 2009, 5,6 milioane erau straini, potrivit unui comunicat al INE.
Numarul de spanioli a crescut cu 174.199 in raport cu 1 ianuarie 2008, in timp ce numarul de straini a crescut cu 329.929. Cresterea numarului de straini a fost mai putin importanta decat cea din anii precedenti, Spania fiind puternic afectata de criza, cu o economie in recesiune si un nivel al somajului de peste 17 la suta in primul trimestru, cu repercusiuni in special asupra imigrantilor. Ritmul anual de crestere a numarului de straini s-a ridicat pana in prezent la 600.000-750.000 persoane pe an. In ultimii 12 ani, numarul de straini care locuiesc in Spania, care era doar 500.000 in 1996, a explodat, in contextul unei cresteri economice puternice si a unei nevoi importante de forta de munca, in special in domeniul constructiilor. Din cauza crizei, Guvernul spaniol a adoptat in septembrie 2008 un plan de repatrieri voluntare pentru unii imigranti, cu un succes foarte limitat, propunandu-le sa se intoarca in tara lor de origine, in schimbul primirii indemnizatiilor de somaj, cu conditia sa isi ia angajamentul ca nu se mai intorc in Spania timp de trei ani.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1308 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019838 (s)

loading...