News Flash:

In unsprezece ani

26 Iunie 2001
1510 Vizualizari | 0 Comentarii
Produsele alimentare s-au devalorizat de peste 1.500 de ori

•O paine costa de 1.560 de ori mai mult •Un litru de lapte este de circa 3.000 de ori mai scump

In cei unsprezece ani care au trecut de la Revolutia din decembrie 1989 modificarile care s-au produs in viata romanilor au fost mai mult decat substantiale. Problema care s-a pus adesea in ultima perioada a fost daca aceste schimbari s-au produs in bine sau in rau. Cei mai multi romani si implicit ieseni nu ezita sa afirme ca acei zece ani care s-au scurs de la evenimentele din 1989 si pana in prezent au avut un impact mai mult negativ decat pozitiv asupra nivelui de trai. In prezent, cea mai mare parte a iesenilor se lamenteaza de faptul ca banii pentru care muncesc o luna intreaga nu le sunt suficienti pentru a duce un trai decent. "Viata deosebit de grea" dupa cum o eticheteaza iesenii este data si de preturile produselor, care cresc de la o zi la alta. Acestea si-au inregistrat un ritm de crestere pe care in ultimii unsprezece ani l-au respectat fara exceptie. In acest fel s-a ajuns ca fata de 1990, la sfarsitul anului 2000, preturile de consum sa se fi majorat in medie de 1.313 ori. Concret, preturile produselor alimentare au crescut in unsprezece ani de circa 1.160 de ori, iar a celor nealimentare de 1.290 de ori. Mai grav este faptul ca, de la un an la altul, majoritatea bunurilor care constituie strictul necesar pentru fiecare iesean se scumpesc cu mai mult de 50%. De exemplu, comparativ cu sfarsitul anului 1999, malaiul s-a scumpit cu 72%, painea cu 57%, iar preparatele din carne cu 70%. Daca pe timpurile de "trista amintire" o paine se putea cumpara cu 3,5 lei acum aceasta a ajuns sa coste in magazinele iesene in jur de 5.500 de lei. Aceasta inseamna ca in unsprezece ani o paine s-a devalorizat de peste 1.500 de ori. In ceea ce priveste litrul de lapte comercializat de tarani, acesta se putea cumpara din pietele iesene cu circa patru lei, iar in prezent costul acestuia este in jur de 12.000 de lei, fapt ce dovedeste ca majorarea in acest caz a fost de circa 3.000 de ori. De asemenea, pretul oualor a crescut din 1989 si pana in prezent de peste 1.000 de ori. Daca pe vremea "odiosului", un ou costa in jur de 1,5 lei, acum pretul acestuia a sarit la 2.000 de lei. Berea, un produs a carui cerere a fost ridicata in ambele perioade, costa in 1989 in jur de 5 lei, in timp ce acum pretul acesteia a ajuns la valoarea de 15.000 de lei. Prin urmare, in unsprezece ani, berea s-a devalorizat de circa 3.000 de ori.

Salariile s-au majorat doar de 1.000 de ori

In aceste conditii, cei mai multi ieseni afirma ca traiau mult mai bine pe timpul lui Ceausescu decat acum. "Atunci aveam frigiderul incarcat, imi permiteam sa mananc aproape orice. Singura problema o constituia faptul ca oferta nu era foarte variata, insa nici acum nu este mai bine. Ce folos ca magazinele sunt pline de tot felul de produse romanesti si de import pe care nu ne permitem sa le cumparam?", a afirmat Elena Rusu, o ieseanca care se vede in fiecare zi in imposibilitatea de a-si realiza propriile deziderate.
Mai dificil este faptul ca desi preturile si-au urmat cursul ascendent, salariile iesenilor au ramas tot sub media pe tara. In prezent, iesenii castiga in medie 3,8 milioane de lei brut insa "in mana" doar 2,8 milioane de lei. Insa pe timpurile denumite de unii "de trista amintire" lefurile oscilau intre 2.000 de lei si 3.000 de lei, ceea ce inseamna ca in unsprezece ani acestea au crescut de doar 1.000 de ori, cu mult mai putin decat preturile.
Cornelia LAZARESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2865 (s) | 22 queries | Mysql time :0.159353 (s)