News Flash:

Inca doua gravide in stare grava cu AH1N1

8 Decembrie 2009
1056 Vizualizari | 0 Comentarii
Mircea Onofriescu
• Noaptea trecuta, medicii au facut o operatie de cezariana unei gravide cu forme severe de gripa pandemica si urmeaza sa declanseze un avort medicamentos pentru o alta gravida internata, ieri, cu insuficienta respiratorie severa in Clinica ATI de la Spitalul Sf. Spiridon


Alte doua gravide, una din Iasi si cealalta din Piatra Neamt, care au facut insuficienta respiratorie severa dupa ce au fost diagnosticate cu gripa AH1N1, sunt internate in Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) de la Spitalul Sf. Spiridon. Gravida din Piatra Neamt, cu o sarcina de 38 saptamani, a suferit in noaptea de duminica spre luni o operatie de cezariana. Copilul, prematur, a fost internat in Clinica de neonatologie de la Maternitatea Cuza Voda. "Gravida cu operatia de cezariana de asta noapte cred ca va avea o evolutie buna, dupa cum se prezinta post operator. Pacienta a facut insuficienta respiratorie severa si trebuia sa intervenim pentru a scoate fatul. Copilul a fost transferat la neonatologie, la Maternitatea Cuza Voda", a declarat prof. dr. Mircea Onofriescu, director de cercetare dezvoltare la Maternitatea Cuza Voda. Cealalta gravida in varsta de 22 ani, din localitatea Plugari, judetul Iasi, urmeaza sa primeasca un tratament pentru declansarea medicamentoasa a avortului. Deocamdata, medicii obstetricieni si anestezisti nu se pot pronunta daca aceasta manevra va fi efectuata astazi, pentru ca gravida din Iasi nu poate respira si nu trebuie sa se produca o sangerare. Medicii de specialitate sustin ca in cazul acestei gravide trebuie sa se intervina cat mai repede, deoarece atat mama, cat si copilul prezinta risc vital. "A mai fost internata o gravida cu sarcina de 26 saptamani care a intrat in insuficienta respiratorie severa. In cazul acestei gravide se va declansa medicamentos avortul. Nu pot sa spun acum daca vom interveni astazi (ieri-n.r.), pentru ca pacienta nu poate sa respire, nu trebuie sa avem sangerare, sunt mai multi factori de care depinde aceasta interventie. Trebuie sa intrerupem cursul sarcinii, deoarece exista risc vital atat pentru gravida, cat si pentru fat", a declarat prof. dr. Mircea Onofriescu. In Clinica ATI mai sunt internate doua paciente care au suferit operatie de cezariana. Medicii de specialitate sunt rezervati in privinta evolutiei starii de sanatate a celor doua paciente. Cinci gravide cu gripa AH1N1 au facut insuficienta respiratorie severa, dintre care doar una a fost externata, gravida pentru care a suferit un avort declansat medicamentos.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4343 (s) | 22 queries | Mysql time :0.313999 (s)