Local

Încă două persoane care au fost aduse la spitalul mobil Lețcani de la Spitalul Piatra-Neamț au murit. Numărul deceselor a ajuns la 15 – EXCLUSIV

Publicat: 22 nov. 2020
Incendiu Spitalul Clinic Județean Piatra-Neamț
Incendiu Spitalul Clinic Județean Piatra-Neamț

Încă două persoane care au fost aduse la spitalul mobil Lețcani de la Spitalul Piatra-Neamț a murit. Numărul deceselor a ajuns la 15. La spitalul de la Lețcani mai sunt în viață doar doi pacienți dintre cei transferați de la Spitalul Piatra-Neamț.

„Dintre cei șase pacienți veniți de la Piatra Neamț, din nefericire, patru i-am pierdut! Erau pacienți cu vârste de peste 60 de ani și cu morbidități și care aveau infecții cu SARS-COV2. Nu s-a pus problema vreunor leziuni care să se fi datorat unor arsuri. Avem încă doi pacienți veniți de la piatra neamț care sunt în viață. Mai sunt încă doi pacienți veniți de la București, o femeie în vârstă de 33 de ani, cu factor de risc și încă un bărbat, cu vârsta de peste 70 de ani. Cei doi se află în Terapie Intensivă. Urmărim evoluția lor“, a declarat prof. dr. Carmen Dorobăț.

Joi, 19 noiembrie, încă o persoană care a fost adusă la spitalul mobil Lețcani de la Spitalul Piatra-Neamț a murit. Femeia în vârstă de 68 de ani fusese transferată în urma incendiului care a avut loc în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean Piatra Neamț. Aceasta avea comorbidități. Este al treisprezecelea deces produs în urma tragediei care a avut loc la finalul săptămânii precedente.

În noaptea fatidică și-au pierdut viața zece pacienți care se aflau internați la secția ATI care a fost cuprinsă de flăcări. Pacienții din fericire nu au suferit arsuri însă mebrii ai echipei medicale au fost răniți. Unul dintre medicii care erau de gardă la această secție a suferit arsuri pe 70% din suprafața corpului. Pentru a primi îngrijirile medicale necesare și pentru a nu i se agrava starea, dr. Cătălin Denciu a fost transferat la Spitalul Militar Reine Astrid din Belgia.

Klaus Iohannis, despre vinovatul din tragedia de la Piatra Neamț

În cadrul conferinței, Klaus Iohanis a precizat că nu Guvernul Orban este vinovat pentru tragedia de la Piatra Neamț.

„Guvernul nu trebuie să plece acasă. Nu are nici un an de zile de când se află la guvernare și a gestionat această criză imensă a coronavirusului. A moștenit un sistem de sănătate în stare rea, fără resurse și fără rezerve. Guvernul nu trebuie să plece acasă, dimpotrivă, Guvernul Orban și-a asumat guvernarea într-o perioadă în care toți ceilalți au preferat să stea deoparte și să comenteze. Tragedia de la Piatra Neamț ne arată felul în care PSD a tratat sistemul de sănătate…După alegeri o nouă majoritate trebuie să reformeze întregul sistemul medical”, a declarat Klaus Iohannis.

Care este starea medicului-erou, Cătălin Denciu, după ce a fost transferat în Belgia

Potrivit reprezentanților ministerului, starea medicului Cătălin Denciu este stabilă.

„Din informațiile primite, pacientul este intubat, stabil, sub tratament specific”, au transmis vineri seara reprezentanții Ministerului Sănătății.

Potrivit acestora, medicii tratează arsurile medicului. Medicul Cătălin Denciu de la Spitalul Județean Piatra Neamț a fost transferat de la București la Bruxelles după ce a suferit arsuri grave când a încercat să salveze pacienții din incendiul izbucnit sâmbătă în Terapia Intensivă a spitalului.

Spitalul din Piatra Neamț va fi dat în judecată. Rudele îndoliate cer daune uriașe!

Avocatul Adrian Cuculis declară că a încheiat un contract cu Toma Valentin, fiul decedatului Toma Ion, și cere despăgubiri de 1 milion de euro spitalului din Piatra Neamț.

Potrivit avocatului, plângerea va fi împotriva spitalului și după se extinde pe cine avea atribuții de verificare.

Plângere penală după tragedia de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț

”Am încheiat deja contract cu Toma Valentin, fiul decedatului Toma Ion, și cerem despăgubiri de 1 milion de euro spitalului. Suntem în discuții și cu un alt client, rudă îndoliată”, spune Adrian Cuculis.

”Noi mergem pe plângere penală pentru ucidere din culpă. (…) Plângerea va fi împotriva spitalului și dupa se extinde pe cine avea atribuții de verificare. E vorba de Toma Valentin, fiul lui Toma Ion. Cu Toma avem contract semnat.

Suntem în discuții și cu altcineva”, a declarat avocatul





Comentarii
  • Ai auzit domnule jurist Corneliu Prepelita si domnule manager Adrian Saramet? Dupa ce se va castiga procesul impotriva Institutului Socola vom cere extinderea asupra dumneavoastra. Data viitoare cand veniti cu list de la Bucuresti Gen da afara pe x sau y sa stii ca platesti. Apropo, cum sunt serile acum in camera de Garda de la Socola dupa renovare? Investitiile de la It respecta caietul de sarcini? Sau mergeti pe ideea ca nimeni nu se uita in carcasa pc ul?

  • Ce sa ceri de la Iohannis????? Atat il duce capul!!!!!! Nu stie cum sa recupereze procentele pierdute de PNL. Deci atentie romani la ceea ce faceti pe 06.12.2020, daca o sa lasati sa condiuca tara multinationalele, vom fi vanduti cu totul1

Adauga un comentariu