Actualitate

Incă o ceartă în coaliția USR-PNL! Primarul Timisoarei, Dominic Fritz, contraziceri cu președintele CJ Timiş, Alin Nica

Publicat: 06 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Incă o ceartă în coaliția USR-PNL Primarul Timisoarei Dominic Fritz contraziceri cu președintele CJ Timiş Alin Nica
Dominic Fritz, primarul Timișoarei susține carantinarea și nu vede ceva în neregulă cu aceasta

Par să nu se termine certurile din coaliţia USR-PNL. După ce luni întregi, oficiali din cadrul celor două formaţiuni care fac parte din coaliţia de guvernare şi-au aruncat cuvinte grele, acum e rândul Timișoarei să devină teritoriul distensiunilor. Primarul Timisoarei, Dominic Fritz se contrazice cu președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Totul porneşte de la carantinarea Timisoarei şi de la faptul că, pe când Alin Nica (PNL) nu îşi doreşte o eventuală carantinare, Dominic Fritz este pro carantinare. Acest lucru pare să aducă un nou conflict la nivel înalt în coaliţie.

Ce spune, Dominic Fritz despre carantinarea Timisoarei

După ce Institutul Naţional de Sănătate Publica (INSP) a recomandat carantinarea Timisoarei, Dominic Fritz a explicat că, după ce a vorbit cu directorii de spitale a constatat că situaţia îmbolnăvirilor de COVID-19 este una dramatică în municipiul reşedinţa de judeţ.

„Am vorbit cu doctorii din spitale, care îmi spun că situația este mai dramatică decât oricând, speriați de ferocitatea cu care acționează noua tulpină a virusului. Am discutat de mai multe ori cu secretarul de stat Raed Arafat, cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, cu vicepremierul Bârnă, cu noul prefect al Timișului, Nemeth Zoltan, dar și cu Alin Nica, președintele Consiliului Județean, care este și vicepreședintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), forul care va decide asupra carantinării.

Toate discuțiile au fost purtate cu maximă seriozitate și responsabilitate. Cu atât mai mult mă întristează că iar a început jocul politic, ca și cum acum asta ar conta, ce politician sau ce partid iese mai bine din această situație imposibilă”.

În altă ordine de idei, primarul Timişoara consideră falsă ipoteza lansată de Alin Nica ce consideră că Dominic Fritz ar forţa o carantinare a oraşului Timişoara şi îl avertizează pe acesta că oricum votul lui valorează la fel  decât cel oferit de președintele CJ Timiș

„El știe foarte bine că votul meu în CJSU cântărește la fel de mult ca și al lui. Nu pot și nu voi forța nimic. Dimpotrivă, cred că o astfel de decizie trebuie bazată pe un consens larg și pe asumarea responsabilității pentru urmări, indiferent de decizie. Nu voi cădea în capcana oportunismului de moment care a ținut și ține România pe loc, și o slăbește în momente grele. Cred că există argumente extrem de pertinente și pentru, și împotriva unei carantinări. Este o responsabilitate uriașă pe umerii celor peste 40 de membrii CJSU. Votul meu îl voi da, cu responsabilitate și asumare, după ce voi vedea toate datele și voi asculta toate opiniile”, susține Fritz.

Ce spune președintele CJ Timiș despre carantinarea Timișoarei

În replică, președintele CJ Timiș i-a oferit un răspuns lui Dominic Fritz. Alin Nica a menţionat faptul că nu s-au primit argumente solide pentru carantinarea Timisoarei, iar din aceste considerente nu vede necesar un astfel de demers.

„În cadrul discuțiilor de astăzi cu șeful DSU Raed Arafat, cu directorul DSP Timiș și cu primarul Timișoarei am solicitat cifrele, datele și previziunile pe baza cărora se încearcă instituirea carantinei. Până în momentul de față nu am primit argumente solide astfel că decizia mea este împotriva unei carantine formale, lipsite de eficiență.

Dincolo de respectarea distanțării sociale și a normelor de igienă, Timișoara are nevoie de vaccinuri, de o informare corectă și responsabilă a locuitorilor și o abordare care să vizeze deopotrivă sectorul medical, cel economic și pe cel al educației”, a scris Nica.

Tot mai multe conflicte între USR și PNL

Incă de la începutul anunţării alianţei de Guvernare, USR-ul şi PNL-ul au avut tot mai multe conflicte. De exemplu, Vlad Voiculescu a stârnit un val de reacţii negative atunci când a anunţat că vrea impunerea obligativităţii portului măştii de protecţie pentru copii cu vârstele de 3-5 ani.

La acea dată, unul dintre cei mai vehemenţi contestatari a fost ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu care a spus că măsura este una ineficientă.

Un alt scandal a ieşit la suprafaţă după ce acelaşi ministru Vlad Voiculescu a făcut mai multe declaraţii legate de raporturile incendiului de la Piatra Neamț. În replică, fostul ministru Nelu Tătaru a menţionat că rapoartele au sunt în ministerul Sănătății.

Adauga un comentariu