News Flash:

Inca o sansa pentru firmele de maxi-taxi

17 August 2001
1156 Vizualizari | 0 Comentarii
•Licitatia de preluare a traseelor va avea loc pe 28 august

Conducerea municipalitatii a decis ieri sa prelungeasca termenul de sustinere a licitatiei pentru traseele de maxi-taxi. Aceasta urmeaza sa aiba loc pe 28 august, hotararea fiind luata ca urmare a neintelegerilor aparute in ultima zi de depunere a dosarelor de participare la licitatie.
Conducerea Primariei a considerat ca trebuie sa le mai acorde o sansa operatorilor de maxi-taxi. "Angajatii nostri au fost cam plini de zel. Tinand cont ca ne chinuim de foarte mult timp sa facem ca acest serviciu sa intre in legalitate, ar fi trebuit sa fie si ei mai indulgenti", a declarat primarul Constantin Simirad.
Pentru a repara greseala din cursul zilei de ieri, cand pentru cateva minute de intarziere una din firme nu a primit acceptul de a participa la licitatie, s-a decis prelungirea termenului de depunere a dosarelor.
"Conform intelegerii, operatorii vor avea zece zile la dispozitie pentru a depune documentatia in vederea participarii la licitatie. In acest fel vor avea tot timpul sa-si puna actele la punct si sa nu mai apara probleme", a declarat viceprimarul Vasile Munteanu.
Decizia a fost luata de comun acord cu reprezentantii celor doua firme care au dorit sa participe la licitatie, Prodan Impex si Minibuz. Acestea s-au aratat multumite de decizia luata de Primarie, care a hotarat sa nu ia nici o masura impotriva operatorilor de maxi-taxi pana la desfasurarea licitatiei.

Tudor Leonte pregateste o surpriza

Firmele de maxi-taxi au in fata doua alternative: fie se prezinta la licitatia traseelor de maxi-taxi, care, din lipsa de amatori, s-a amanat inca o data, fie vor avea mana libera sa circule pe unde doresc in Iasi, dar in acest caz vor trebui sa dea statului circa 30 milioane de lei pe luna pentru fiecare masina din dotare. Banii vor merge ulterior spre RATC, pentru a acoperi pierderile cauzate de "concurenta neloiala". "Dupa calculele noastre, firmele de maxi-taxi castiga usor pe luna 95-100 de milioane lei. Din aceasta suma vor trebui sa dea statului cam 25-30 de milioane sub forma unei redevente", a spus Tudor Leonte, secretar general al Prefecturii. Leonte a specificat ca toate calculele au pornit de la pretul unui bilet de maxi-taxi de 10.000 de lei, dublu fata de cel de acum, pentru ca vechiul pret era unul de dumping. "Isi permiteau sa ceara doar 5.000 de lei, pentru ca nu plateau nici o taxa catre stat. Acum vor fi obligati sa mareasca pretul biletului la 10.000 de lei", a comentat Leonte. Spre aceasta solutie inclina si primarul Constantin Simirad, precum si majoritatea consilierilor locali.
Catalin ONOFREI
Marius PILA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1550 (s) | 22 queries | Mysql time :0.043424 (s)