News Flash:

Inca un concurs pentru ocuparea posturilor din invatamant

12 August 2005
470 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ministerul Educatiei nu a alocat nici un ban pentru desfasurarea viitorului concurs, la care sunt asteptate sa participe sute de cadre didactice •Noua etapa de testare a profesorilor se va desfasura la inceputul lunii septembrie

Bataia de joc a Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) la adresa profesorilor ieseni continua. Dupa ce nu au fost alocati bani suficienti pentru plata cadrelor didactice care au participat la examenele nationale, acum MEC ordona desfasurarea unui concurs in vederea ocuparii posturilor didactice libere fara a face cele mai elementare precizari financiare. Concursul trebuie organizat de reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) in perioada 1-2 septembrie, iar numarul candidatilor este estimat la peste 500, acestea fiind de fapt cadrele didactice care nu au putut primi pana acum un post in invatamantul preuniversitar. Desfasurarea concursului de la inceputul lunii septembrie presupune, pe langa mijloacele logistice, hartie, stampile si alte materiale consumabile, precum si plata cadrelor care vor fi implicate atat in supravegherea candidatilor, cat si a profesorilor corectori. Numai ca, dupa ce anuntul cu privire la organizarea concursului a venit foarte tarziu, cu mai putin de o luna inainte, reprezentantii ISJ nu au nici o precizare cu privire la capitolul financiar. "Nu stiu cum ne vom descurca. Trebuie sa facem o sedinta, dupa intoarcerea inspectorilor din concediu, pentru a vedea care sunt solutiile. In momentul de fata nu vad cum s-ar putea rezolva problema banilor pentru cadrele care vor fi implicate in desfasurarea examenului propriu-zis", a declarat Nelu Tudorache, inspector general adjunct al ISJ. Trebuie mentionat ca perioada propusa pentru desfasurarea concursului adresat profesorilor calificati se suprapune cu cea pentru necalificati. Concursul fara bani de la MEC trebuie organizat pentru candidatii care nu s-au inscris la ISJ in perioada 17-27 mai, cei care nu au participat la nici un concurs din anul 2003 si pana in 2005, dar si cadrele care au sub nota cinci la titularizarea din acest an. Prima etapa este depunerea dosarelor de concurs in perioada 29-31 august, in acelasi interval de timp in care sunt asteptati suplinitorii necalificati. Daca nici dupa aceasta perioada nu vor fi ocupate posturile, varianta greu de imaginat, tot ce a ramas liber, aproape 1.300 de posturi, va fi transformat in grupuri de ore si va fi dat la plata cu ora si in cumul la profesorii din scoli, urmand ca mai apoi acestea sa fie date necalificatilor.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2757 (s) | 22 queries | Mysql time :0.139863 (s)