National

Inca un oras din tara va avea METROU

Publicat: 06 ian. 2015
Edilul Timisoarei, Nicolae Robu (PNL), a declarat, intr-o conferinta de presa, ca vrea sa duca in subteran calea ferata care tranziteaza orasul si sa amenajeze un bulevard deasupra, iar proiectul ar urma sa fie realizat in parteneriat cu CFR, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit primarului, actualele linii de tren ale CFR care traverseaza Timisoara ar urma sa treaca prin subteran si tot pe aici ar urma sa circule si un metrou pentru transportul in comun al timisorenilor.
„Am dat unda verde pentru contractarea studiului de fezabilitate pentru metrou. Deci nu e un proiect uitat. Problema este aceea a asigurarii fondurilor. Evident ca nici nu se pune problema sa ne apucam sa facem asa ceva pe venituri proprii de la bugetul local, nici pe fondurile europene obisnuite nu putem sa il facem, dar nu exclud accesarea unor fonduri speciale, care exista si ele. Dar pentru aceasta este nevoie de studiu de fezabilitate. Atunci putem vedea si preturi estimate, putem vedea si alte aspecte, pentru ca numai specialistii care se ocupa de elaborarea unui studiu le pot evidentia. Eu, cand am lansat aceasta idee, am facut-o dupa ce am stat de vorba cu specialisti din Barcelona”, a afirmat Robu.
Edilul a precizat ca in luna decembrie a transmis o instiintare catre CFR pentru a anunta compania despre intentiile sale.
Sursa: gandul.info 


loading...

Adauga un comentariu