News Flash:

Inca un pas gresit pentru Penicilina

1 Aprilie 2004
1266 Vizualizari | 0 Comentarii
•CSU Poli Tender Timisoara - Penicilina Iasi 3-0, in prima partida din faza a doua a play-off-ului Campionatului National de volei •Iesencele au fost obosite, dupa ce drumul cu autocarul pana la Timisoara a durat peste 15 ore •Urmatoarele doua meciuri se vor disputa la Iasi, la sfarsitul acestei saptamani Ieri au inceput partidele din cadrul play-off-ului fazei a doua a Campionatului intern de volei. In prima partida, meciul cu CSU Poli Tender Timisoara, jucatoarele de la Penicilina Iasi s-au inclinat, pierzand jocul cu scorul de 3-0, fiind marcate de oboseala drumului pana la Timisoara, parcurs in peste 15 ore cu autocarul. In primul set, iesencele au fost surclasate de o echipa banateana mult mai motivata si mai odihnita, scorul, 25-15 pentru Poli, fiind concludent in acest sens. Totusi, in actul doi elevele antrenorului Felix Vararu au prins curaj si au condus pe toata durata setului, dar, ca de obicei in ultima perioada, s-au temut ca pot castiga si au fost invinse in cele din urma cu scorul de 25 la 20. Simtind ca nu mai au nici o sansa la victorie, voleibalistele de la Penicilina au fortat in setul trei, cele doua formatii mergand cap la cap pana la scorul de 22 egal. Dupa aceasta insa, timisorencele au avut un final de set de senzatie, reusind sa castige in cele din urma cu 25 la 22 si sa se impuna in primul meci, cu un sec 3-0. Dupa partida, antrenorul Felix Vararu era nemultumit de infrangerea echipei sale, dar s-a declarat convins ca cea care a decis jocul a fost oboseala acumulata de iesence pe drumul de la Iasi la Timisoara. "Am inceput ezitant jocul, pierzand primul set, dupa care am condus aproape in permanenta in seturile doi si trei, dar la final gazdele s-au impus cu un nedrept scor de 3-0. Oricum, sunt convins ca, in meciurile de la Iasi, vor resimti si timisorencele oboseala drumului lung", a declarat Vararu. Dupa infrangerea de aseara, Penicilina este obligata sa castige ultimele doua partide din play-off, ambele jocuri fiind programate a se disputa in Sala Polivalenta din Iasi, daca nu vrea sa dispute un turneu de baraj pentru mentinerea in prima liga. In ceea ce priveste jocul de la sfarsitul saptamanii trecute de la Piatra Neamt, in care arbitrul Florin Dragomir a fost impins in stalpul de sustinere al fileului de catre presedintele Vasile Ouatu, deocamdata forul de specialitate a refuzat sa declare daca observatorul Victor Lazariu a trecut incidentul in raportul de arbitraj. Cunoscut fiind faptul ca Ouatu este unul dintre cei mai influenti presedinti din voleiul romanesc, este de asteptat ca incidentul de la Piatra Neamt sa treaca neobservat, indiferent de gravitatea lui. In aceste conditii, se naste intrebarea: mai poate cineva sa castige la Piatra Neamt, atat timp cat acolo presedintele clubului isi permite sa faca kick-boxing cu brigazile de arbitri, iar observatorii jocurilor se fac ca nu observa acest lucru? La aceasta intrebare pot raspunde insa doar oficialii federatiei, care nu o singura data au acoperit abuzurile lui Vasile Ouatu. Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1366 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014952 (s)