News Flash:

Incalcari ale libertatii de expresie

18 Iulie 2008
2701 Vizualizari | 0 Comentarii
Incalcari ale libertatii de expresie
• Acuzatiile se refera si la incalcari ale accesului la informatie • Tinerilor forumisti, care au postat mesaje pe Internet, ar putea sa le fie limitate anumite drepturi, inclusiv dreptul de a utiliza computerele personale


Dupa mai bine de cateva luni de pastrare a tacerii vizavi de cazul forumistilor, portalul de stiri UNIMEDIA isi anunta cititorii ca a primit un raspuns oficial din partea Procuraturii Generale a Republicii Moldova, in care se spune ca exista posibilitatea ca tinerii forumisti, care au postat mesaje pe Internet, sa fie limitati in anumite drepturi, inclusiv de dreptul de a utiliza computerele personale. Postarea mesajelor critice la adresa comunistilor este considerata de catre Procuratura Generala din RM drept "infractiune savarsita cu ajutorul computerului si al retelei Internet si depasesc vadit limita valorilor ocrotite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Constitutia Republicii Moldova", citeaza UNIMEDIA.
"Procuratura nu are dreptul de a decide referitor la cine are dreptul si cine nu are dreptul sa utilizeze computerul sau Internetul. Nu tine de competenta Procuraturii nici sa stabileasca daca a fost respectat echilibrul dintre interesul general al societatii si interesul individului. Nu cred ca Procuratura are dreptate si atunci cand sustine ca mesajele publicate pe Internet depasesc vadit valorile ocrotite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Constitutia Republicii Moldova. Este o mostra crasa de necunoastere a legislatiei nationale si europene, o agramare juridica totala. Toti forumistii se pot adresa in acest moment la CEDO cu denuntarea violarii art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului referitor la viata privata si art. 10 referitor la libertatea de exprimare. Cu siguranta ca vor castiga aceste procese", a declarat avocatul Vitalie Nagacevschi.
In luna aprilie a acestui an, Procuratura Municipiului Chisinau a solicitat de la Agentia UNIMEDIA adresele IP ale vizitatorilor si participantilor la forumurile de discutii, dupa care a sechestrat calculatoarele a 12 tineri, care si-au postat comentariile critice la adresa comunistilor. Potrivit Procuraturii, pentru infractiunea respectiva tinerii risca o pedeapsa de 7 ani privatiune de libertate.

Proteste publice

Ulterior, in data de 14 iunie, mai multi tineri, lideri de opinie, formatiuni politice de orientare democratica au condamnat in cadrul unui protest din scuarul Arcului de Triumf din Chisinau actiunile de intimidare a tinerilor forumisti de catre Procuratura municipala si au cerut respectarea dreptului la libera exprimare in Republica Moldova. Manifestantii au informat misiunile diplomatice si organismele internationale despre acest caz fara precedent de incalcare a dreptului la libera exprimare si le-a cerut sa ia atitudine fata de actiunile antidemocratice ale guvernarii comuniste.
Cateva zile mai tarziu, pe 19 iunie, Comisia parlamentara de cooperare UE - R. Moldova a Parlamentului European a convocat o reuniune extraordinara in regim de urgenta, in cadrul careia reprezentantii Parlamentului European, la initiativa europarlamentarul roman, Maria Petre, au cerut explicatii de la responsabilii guvernamentali din RM privind abuzurile in adresa forumistilor. Protestele forumistilor au fost sustinute ulterior si de studentii basarabeni din Cluj-Napoca si Galati, care au scandat "Jos Cenzura!", "Nu va legati gura!" si "Libertate presei!". Manifestantii au cerut respectarea drepturilor prevazute in Constitutia RM si incetarea urmaririi penale a forumistilor.



Cazul Brega

In acelasi context, in data de 17 iulie, SEEMO, organizatie de media pentru Europa de Sud-Est, a luat atitudine fata de cazul de intimidare al forumistilor si concret fata de atacul asupra jurnalistului Ghenadie Brega in fata unei institutii publice din Republica Moldova. Oliver Vujovic, secretar general al SEEMO, a condamnat incidentul, calificandu-l drept act de ingradire nejustificata a dreptului jurnalistului de a avea acces la informatie de interes public si a cerut initierea de urgenta a investigatiilor pentru a stabili persoana care se face responsabila de atac. Recent, sapte organizatii de media din Republica Moldova au protestat pe marginea incidentului respectiv. In declaratia semnata de Centrul Independent de Jurnalism, Asociatia Presei Independente, Asociatia Presei Electronice, Uniunea Jurnalistilor din Moldova, Centrul Acces-Info, Centrul de Investigatii Jurnalistice si Comitetul pentru Libertatea Presei s-a facut apel catre autoritati sa se ia masuri pentru identificarea si pedepsirea vinovatului in acest caz, inclusiv in alte cazuri similare, care s-au intetit in ultima vreme in Republica Moldova.
Reamintim ca in data de 9 iulie, Ghenadie Brega se afla la Procuratura Generala pentru a lua imagini cu unul dintre forumistii anchetati pentru asa-zisele chemari publice la rasturnarea prin violenta a regimului constitutional, dar la un moment dat a fost atacat fizic si verbal de catre o persoana in civil, iesita din sediul Procuraturii. Desi jurnalistul isi anuntase intentia de a filma, persoana in civil l-a somat in mod violent, i-a cerut sa plece si a lovit in cateva randuri camera de luat vederi.



Iresponsabila si defectuoasa

Guvernarea comunista de la Chisinau a fost caracterizata iresponsabila si defectuoasa de catre Partidul Liberal din Republica Moldova intr-o recenta conferinta de presa. "Degradarea actului legislativ este confirmata si de nivelul scazut al increderii populatiei in Parlament, conform ultimelor sondaje publice. Cu toate ca avem republica parlamentara si puterea suprema apartine Parlamentului, trebuie sa constatam ca Legislativul nu si-a indeplinit atributiile prevazute de Constitutia Republicii Moldova. Cel mai grav lucru e ca presedintele PCRM (Partidul Comunistilor din RM), Vladimir Voronin, a subminat Parlamentul, a facut abuz de functia pe care o are si a uzurpat puterea in stat, detinand controlul asupra Parlamentului, Guvernului, justitiei, mass-media", a declarat Mihai Ghimpu, presedintele PL si ex-presedinte al CMC (Consiliul Municipal Chisinau). "Ramanerea la putere este unicul scop al Partidului Comunistilor si al aliatilor sai din Parlament, PPCD (Partidul Popular Crestin Democrat) si PSD (Partidul Social Democrat), care le garanteaza protejarea averilor castigate si imunitate pentru faradelegile comise pana in prezent", a declarat, in aceeasi conferinta de presa, si vicepresedintele PL, Anatol Salaru.
Conducerea PL a cerut Parlamentului Republicii Moldova sa convoace in regim de urgenta o sesiune extraordinara in cadrul careia sa se excluda din codul electoral interdictia de creare a blocurilor electorale, micsorarea pragului electoral, anularea interdictiei de ocupare a functiilor publice de catre persoane cu dubla cetatenie, modificarea codului audiovizualului, prin care Teleradio Moldova ar fi obligata sa organizeze emisiuni de dezbateri de interes public, inclusiv sa ofere spatiu de emisie tuturor partidelor politice, ajustarea legislatiei cu privire la justitie, procuratura si politie la standardele europene etc. "Partidul Liberal nu va merge pe o lista comuna cu alte partide in viitoarea campanie electorala, fiindca pentru a obtine guvernarea, partidele de dreapta nu trebuie sa lucreze doar pentru voturile de sezon, ci permanent si temeinic. Am vrut sa dam un exemplu electoratului dupa modelul aliantei din Consiliul Municipal Chisinau - sa aratam ca se poate sa venim in aceeasi componenta si in Parlament, dar PSD-ul lui Braghis si Musuc a facut pasul fatal pentru ei. In primul rand, cred ca acum e momentul ca toti oamenii care pot sa faca politica, sa o faca. Al doilea lucru, poate cel mai important, este faptul ca am venit sa sustin fenomenul Dorin Chirtoaca. Consider ca tot ce am inceput noi in 1988 continua acum cu Dorin. M-am intors in politica si am pus la dispozitia Partidului Liberal energia si cunostintele mele", a afirmat recent vicepresedintele PL, Anatol Salaru, unul dintre fondatorii Miscarii de eliberare nationala din RM, revenit in politica dupa aproape 20 de ani.



Tinerii detinuti vor fi amnistiati

Potrivit serviciului de presa al Presedintiei Republicii Moldova, presedintele moldovean a promulgat Legea privind amnistia tinerilor detinuti, initiata cu ocazia declararii anului 2008 drept an al tineretului. Necesitatea adoptarii respectivei Legi a fost justificata, in opinia serviciului de presa, de realizarea obiectivelor si angajamentelor privind apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, de implementarea recomandarilor Comitetului european pentru prevenirea torturii si pedepselor sau tratamentelor inumane si degradante cu privire la reducerea suprapopularii in cadrul sistemului penitenciar. Amnistia urmeaza a fi aplicata unor categorii de persoane, luandu-se in calcule gravitatea infractiunii comise si comportamentul in locurile de detentie. Pentru 168 de detinuti, printre care 8 femei, care sunt gasiti vinovati de infractiuni usoare si mai putin grave, va fi aplicata eliberarea de executare a pedepsei, iar pentru persoanele care au comis infractiuni grave si exceptional de grave, care se ridica la cifra de 518 persoane, precum si vizavi de persoanele anterior gratiate sau amnistiate, dar care au savarsit din nou infractiuni cu intentie, legea prevede reducerea pedepsei neexecutate pana la data intrarii in vigoare a legii. De acelasi tratament se vor bucura si femeile condamnate, cu varsta de peste 21 de ani si cu copii de pana la 8 ani, care nu au fost decazute din drepturile parintesti. La data de 1 aprilie 2008, in penitenciarele din Republica Moldova erau 686 de condamnati cu varste de pana la 21 de ani, dintre care 101 minori, iar 585 au varste cuprinse intre 19 si 31 de ani.



Menajerele Turciei

Politica de imigrare relativ liberala aplicata de autoritatile Turciei, inclusiv cererea ridicata a fortei de munca ieftina sunt motivele principale care le determina pe moldovence sa mearga la munca in aceasta tara. Majoritatea dintre femeile din Ucraina, Rusia intra in Turcia de regula in mod legal, cu vize turistice, dar dupa expirarea vizelor, completeaza randurile imigrantilor nelegali, ocupand nisele traditionale activitatilor ilegale: menajere, ingrijitoare, muncitoare la fabrici sau ajung victime ale retelelor de traficanti, se spune intr-un studiu publicat recent. Potrivit acestui studiu, imigrantele ocupa segmentele de piata care apartineau pana nu demult turcoaicelor din localitatile rurale - munca in gospodarie, ingrijirea copiilor, batranilor si bolnavilor. In scopul contracararii exploatarii ilegale, Turcia a adoptat in anul 2003 o lege ce permite femeilor imigrante sa munceasca legal in gospodariile turcilor, dar conform datelor statistice oferite de Ministerul Afacerilor Interne din Turcia, foarte putine femei, inclusiv din Republica Moldova, si-au legalizat sederea in aceasta tara, fapt ce denota ca piata muncii pentru imigrantii in Turcia ramane ilegala. Acest lucru este dovedit si de decalajul foarte mare dintre numarul persoanelor care si-au legalizat sederea in Turcia si numarul persoanelor care au intrat in aceasta tara.



proteste publice cazul brega menajerele turciei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1402 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018251 (s)

loading...