News Flash:

Incendiu de miliarde

5 Iulie 2004
884 Vizualizari | 0 Comentarii
•In urma cu doua zile, in municipiu pompierii militari au intervenit pentru a stinge unul dintre cele mai devastatoare incendii inregistrate in ultima perioada •Totul a pornit de la un bec spart iar pagubele au fost estimate la aproximativ doua miliarde lei Sambata a avut loc unul dintre cele mai paguboase incendii din ultima perioada la Iasi. Pe data de 3 iulie 2004, in jurul orei 17.00, atat politistii de la Sectia V, cat si pompierii militari ieseni au fost anuntati despre faptul ca, la un depozit al societatii comerciale Megagold SA din Iasi, din bulevardul Poitiers, a izbucnit un incendiu de proportii. Initial, cinci dintre angajatii firmei au incercat sa puna capat incendiului cu stingatoarele, dar nu au reusit. La fata locului s-au deplasat cinci autospeciale ale Grupului de Pompieri "Mihail Grigore Sturdza" din Iasi. Echipa operativa ajunsa la locul incendiului a constatat ca focul, care ardea mocnit, nu s-a propagat оn exteriorul cladirii. Din declaratiile date de martorii oculari a rezultat ca focul a izbucnit de la un bec incandescent, care lumina in interiorul depozitului. Pompierii ieseni au stabilit ca sursa probabila de aprindere a constat in efectul termic, iar primul material care s-a aprins a fost din mase plastice, care proveneau de la produse alimentare. Dupa cum au stabilit anchetatorii, incendiul s-a produs оn urma caderii globului unui bec, care s-a spart si a cazut pe materiale depozitate оn corpurile cladirii. Focul a mistuit 20 de tone de produse tip biscuiti, noua tone de orez, 14 tone de produse fainoase, aproape 17 mii de sacose si aproximativ o suta de kilograme de condimente. Dupa aproape doua ore de la sosirea la fata locului, pompierii militari ieseni au reusit sa stinga incendiul si au constatat ca nu au existat victime omenesti. Totusi, valoarea prejudiciului a fost estimata la aproximativ doua miliarde lei, acesta fiind unul dintre cele mai devastatoare incendii din punct de vedere material, din ultimele luni, in Iasi. Pompierii militari vor continua cercetarile in acest caz, urmand ca, in functie de rezultate, sa ia si masurile legale care se impun. Ciprian NEDELCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1289 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014622 (s)