Eveniment-Social

Incendiu devastator in Cimitirul Eternitatea

Publicat: 09 mai 2016

In ultima perioada, angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi au fost solicitati sa intervina in mai multe randuri pentru stingerea unor incendii izbucnite in unele localitati din judet, la gospodariile oamenilor. O problema a fost legata de un incendiu izbucnit in Cimitirul Eternitatea din municipiul Iasi, unde mai multe coroane de flori depuse pe morminte au luat foc.

„In data de 6 mai, Detasamentul 1 de Pompieri Iasi a intervenit în municipiul Iasi, strada Tatarasi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperisul unei case de locuit parasite. Au ars aproximativ 20 metri patrati de acoperis construit din lemn cu învelitoare de carton bituminat. Cauza probabila a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzator. În aceeasi zi, Detasamentul 1 de Pompieri Iasi a intervenit în municipiul Iasi, strada Eternitatea, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coroanele de flori depuse la unele morminte din Cimitirul Eternitatea. Au ars aproximativ 50 coroane de flori. Cauza probabila a incendiului a fost focul deschis în spatii deschise”, au aratat reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Iasi. Pompierii din cadrul Inspectoratului au mai intervenit in aceasta perioada si la stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren din Soseaua Nationala, dar si in localitatea Letcani, pentru a ridica un proiectil neexplodat, provenit din cel de-al Doilea Razboi Mondial.

 



loading...

Adauga un comentariu