Local

Incendiu devastator în comuna Holboca din județul Iași. O locuință a ars din temelii după ce focul a fost pus intenționat. Pompierii s-au luptat ore întregi cu flăcările

Publicat: 20 oct. 2020
Angajații ISU Iași au intervenit în comuna Holboca din județul Iași la un incendiu care a cuprins o locuință
Pompieri din cadrul ISU Iași intervenind la un incendiu

Pompierii din cadrul ISU Iași au intervenit la finalul săptămânii trecute în comuna ieșeană Holboca pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă de locuit. Flăcările au fost puse însă intenționat, conform raportului întocmit de pompierii ieșeni. În plus, angajații ISU Iași au intervenit și în alte situații la finalul săptămânii trecute în localitățile din județ

O familie din satul Orzeni, comuna Holboca, și-a văzut agoniseala de o viață cum este cuprinsă de flăcări. În cursul zilei de 16 octombrie 2020, locuința familiei a luat foc, iar flăcările au cuprins instantaneu o bună parte din casă.

„În data de 16 octombrie 2020, ora 12:53, echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit în localitatea Orzeni, comuna Holboca, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Au ars un pat, 4 ferestre din lemn, o ușă din lemn, un metru cub de materiale lemnoase și aproximativ 100 de kilograme deșeuri. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au arătat reprezentanții ISU Iași.

Această intervenție nu a fost singura care a vizat o locuință unde focul a fost pus intenționat în zona Iașului.

Autoturism incendiat în municipiul Iași. Raport făcut de pompierii ISU Iași

Intervenția făcută în comuna Holboca din județul Iași nu a fost singura din acestă perioadă. Angajații ISU Iași au mai intervenmit și în unele situații din municipiu. Într-o astfel de intervenție, cei de la ISU Iași au fost solicitați să stingă un incendiu izbucnit la un autoturism.

„În data de 18 octombrie 2020, ora 9:08, echipaje din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași au intervenit în municipiul Iași pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Au ars elementele combustibile de la compartimentul motor și s-au degradat parbrizul și planșa de bord. Autoturismul a ars în proporție de 20 la sută. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un cablu electric defect, neizolat corespunzător, sau folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au mai arătat pompierii ieșeni.

În aceeași zi, echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit în municipiul Iași pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tablou electric. A ars izolația conductorului electric. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un cablu electric defect, neizolat corespunzător, sau folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Persoană dispărută în județul Iași. Trei ore de căutări în jurul comunei Ciortești

Tot la finalul săptămânii trecute, pompierii ISU Iași au ajuns și în localitatea Ciortești pentru a căuta o persoană care a dispărut de la domiciliu. Aceasta a fost găsită după circa trei ore, în afara comunei ieșene.

„În data de 16 octombrie 2020, ora 9:35, un echipaj din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași s-a deplasat la Serviciul Județean de Ambulanță Iași pentru remedierea avariilor apărute la sistemul de întreținere a cortului destinat triajului epidemiologic. Tot în data de 16 octombrie 2020, ora 11:20, echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Iași au participat la o misiune de căutare-salvare a unei persoane dispărute în zona extravilană a localității Ciortești, județul Iași. Căutările au fost sistate după aproximativ 3 ore”, au mai menționat reprezentanții ISU Iași.





Comentarii
  • Dezmințim cele scrise în articol ,prin faptul că a fost un început de incendiu care a fost limitat de către serviciul voluntar Holboca și cetățenii din zona până la sosirea echipajelor ISU .Nu a ars casa din temelii a fost doar un început de incendiu care a fost anihilat la timp ,a fost pus intenționat de către proprietar care era într-o stare deplorabilă de ebrietate .casa fiind bătrânească .La sosiseră echipajelor ISU mai ieșea puțin fum din tavanul case care a fost oprit la timp .

Adauga un comentariu