National

Incendiu la Tribunalul Buzău. Flăcările au pornit de la un copiator

Publicat: 30 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Incendiu la Tribunalul Buzău. Flăcările au pornit de la un copiator

Incendiu la Tribunalul Buzău. Persoanele care se aflau în incintă au fost evacuate. Pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările. Din informațiile furnizate de autorități, se pare că, incendiul a izbucnit de la un copiator. Alarma a fost dată de  jandarmul care asigura paza instituției.

„Subofițerul jandarm aflat în serviciul de pază și protecție la Tribunalul Buzău a simțit un miros înțepător în incinta obiectivului, iar în urma verificărilor, a observat că dintr-o încăpere încuiată a început deja să iasă fum. Jandarmii au procedat la anunțarea și evacuarea persoanelor aflate în interior și au solicitat imediat prezența echipajelor specializate ale ISU și IJJ pentru luarea măsurilor la fața locului”, au transmis reprezentanții Tribunalului Buzău.

Incendiu puternic la o fermă agricolă din Tulcea. Flăcările, lichidate după 15 ore

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta (ISU) au stins, după aproape 15 ore de intervenţii, incendiul apărut la o fermă agricolă din zona satului tulcean Jurilovca, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicolae Botezatu. Focul a fost semnalat duminică seara, în jurul orei 18.00, atunci când se manifestă la aproape 350 de baloţi de orz, şi s-a solicitat sprijinul Staţiei de pompieri din Babadag.

„După aproximativ 15 ore de eforturi susţinute din partea pompierilor, incendiul a fost lichidat luni, în jurul orei 09.50. Cauză probabilă producerii incendiului este autoaprindere. Nu a fost asigurată ventilarea corespunzătoare a furajelor”, a menţionat reprezentantul ISU Delta.

În urma intervenţiei lucrătorilor ISU Delta, care au fost sprijiniţi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Jurilovca, au fost salvate ferma de animale, o clădire de birouri, o casă de locuit, un depozit de cereale şi utilaje agricole, potrivit sursei menţionate.

Incendiu violent în Capitală. Două hale industriale au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit pe Bulevardul Metalurgiei din Bucureşti. Două hale industriale ard şi sunt degajări mari de fum. La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe. Momentan nu se știe cu exactitate dacă există victime. În total, la incendiu au ajuns douăzeci de autospeciale, o ambulanță SMURD și o mașină de descarcerare.

„Ard două hale aflate pe Bulevardul Metalurgiei, iar circulația este închisă de colegii de la poliție pentru a facilita accesul pompierilor. Până în acest moment nu avem victime. La fața locului intervenim cu 16 autospeciale și 3 autoscări. Incendiul a fost anunțat în jurul orei 18.00. În primă fază s-a intervenit cu 6 autospeciale, iar ulterior au mai fost trimise încă 10”, a declarat Bogdan Toma, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov.

În plus, „Bulevardul Metalurgiei este restricţionat de poliţie, pentru a se facilita accesul autospecialelor în zonă”, a mai spus reprezentantul ISU. Ca urmare a izbucnirii incendiului de pe Bd. Metalurgiei a fost emisă o avertizare prin sistemul Ro-Alert.

„Alertă de urgență extremă:

Incendiu major produs pe Bd. Metalurgiei, degajări masive de fum. Ocoliți zona. Eliberați căile de acces pentru a facilita trecerea structurilor de intervenție. Accesați canalele media și aplicațiile din mediul on-line ale DUS și IGSU pentru mai multe informații și actualizări despre eveniment”, se arată în mesaj.

24 de autospeciale, trei autoscări, descarcerare și trei ambulante SMURD intervin în aceste momente pentru a opri incendiul. In interiorul halelor sunt depozitate, paletizat, alimente in ambalaje de plastic.

 

Adauga un comentariu