News Flash:

Incep inscrierile pentru examenul de bacalaureat

2 Mai 2006
1035 Vizualizari | 0 Comentarii
•Chiar daca examenele incep efectiv peste o luna de zile, elevii claselor a XII-a trebuie sa se inscrie, incepand de astazi, pe listele pentru examenul de bacalaureat

Incepand de astazi, timp de doua saptamani, pana pe 12 mai, au loc inscrierile pentru bacaluareatul din vara. Chiar daca examenele incep efectiv peste o luna de zile, elevii claselor a XII-a trebuie sa se inscrie, incepand de astazi, pe listele pentru examenul de bacalaureat, liste de care se ocupa dirigintii claselor a XII-a. Examenul de absolvire a studiilor liceale ce conteaza intr-o proportie destul de importanta la admiterea in facultate, bacalaureatul va testa nivelul de cultura generala si competentele celor aproximativ 6.800 de elevi ieseni care termina anul acesta clasa a XII-a. Practic, examenul de Bacalaureat consta in sustinerea a doua sau trei probe comune si a trei probe diferentiate, in functie de filiera si profil. Viitorii absolventi de liceu inscrisi la bacalaureat trebuie sa sustina obligatoriu probele la limba si literatura romana scris si oral, dar si la o limba straina, doar oral. Celelalte trei probe sunt diferentiate, in functie de filiera, profil, specializare si de optiunea elevului candidat. Din acesta vara, repezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii, impreuna cu cei ai Serviciului National de Evaluare si Examinare anunta schimbari in ceea ce priveste cerintele subiectelor de examen. Elevii au inceput sa fie obisnuiti cu noua viziune la simularile bacalaureatului de luna tecuta. Oricum, examenul de absolvire s-a schimbat odata cu modificarile programelor si manualelor, iar subiectele sunt concepute in asa fel incat exigenta sa nu depaseasca un nivel mediu de cunostinte. Pentru al cincilea an consecutiv, la probele orale elevii vor primi doar calificativele "admis" sau "respins", la aceste probe s-au eliminat notele inca din 2002. In ceea ce priveste subiectele, modificarile in raport cu anii trecuti vizeaza creativitatea liceenilor si reguli mai clare in privinta metodologiei de examen. Trebuie precizat, de asemenea, ca fata de anii precedenti taxa de examen pentru candidatii care sustin a treia oara bacalaureatul nu va mai fi stabilita de catre reprezentantii locali ai invatamantului preuniversitar, ci de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii.
Marilena ROJNITA

Calendar pentru sesiunea din vara 2006

2-12 mai - inscrierea candidatilor
26-27 iunie - limba si literatura romana - proba orala
28-29 iunie - limba si literatura moderna - proba orala
30 iunie-1 iulie - limba si literatura materna - proba orala
3 iulie - limba si literatura romana - proba scrisa
4 iulie - limba si literatura materna - proba scrisa
5 iulie - proba obligatorie a profilului - proba scrisa
6 iulie - o proba la alegere, conform specializarii - proba scrisa sau practica
7 iulie - o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare - proba scrisa sau practica
10 iulie - afisarea rezultatelor si depunerea contestatiilor
11-13 iulie - rezolvarea contestatiilor
14 iulie - afisarea rezultatelor finale
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2254 (s) | 22 queries | Mysql time :0.098531 (s)