News Flash:

Incepand de anul viitor

12 August 2001
920 Vizualizari | 0 Comentarii
Cadourile in bani de sarbatori mai mari de 1.000.000 de lei se vor impozita Guvernantii au facut deja cateva modificari la legea privind impozitul pe venitul global, care vor fi valabile pentru anul fiscal 2001. Acest fapt inseamna ca vor intra in calcul abia in cursul anului viitor. Desi nu a fost finalizat procesul de impozitare globala pentru anul fiscal 2000, guvernantii au stabilit care vor fi veniturile impozabile in cursul anului viitor. Prin urmare, prin Ordonanta nr.7 se precizeaza ca se vor impozita pensiile a caror valoare este mai mare de cinci milioane de lei. Insa, doar 123 de ieseni incaseaza lunar pensii mai mari de cinci milioane de lei. In consecinta, doar acestora li se vor impozita pensiile in cursul anului viitor. Avand in vedere ca in Iasi sunt in prezent 203.412 de pensionari, procentul celor care vor avea pensii impozitate va fi de doar 0,6%. De asemenea, in acelasi act normativ se stipuleaza ca nu vor fi impozitate veniturile sub forma darurilor acordate copiilor minori ai angajatilor cu ocazia zilei de 1 Iunie si a sarbatorilor de sfarsit de an, precum si salariatilor cu ocazia zilei de 8 Martie, in limita sumei de un milion de lei pentru fiecare persoana sau eveniment. Din cursul anului viitor se va majora si deducerea personala suplimentara pentru o parte din persoanele aflate in intretinere. Astfel, deducerea personala suplimentara pentru sot, sotie, copii si alti membri ai familiei aflati in intretinere este de 0,5% inmultit cu deducerea personala de baza. De altfel, contribuabilii care obtin venituri din activitatile independente vor fi obligati sa organizeze si sa conduca contabilitatea firmei in partida simpla. Pe de alta parte, contribuabilii care obtin venituri din valorificarea sub orice forma a drepturilor de autor, la care venitul net se determina prin deducerea din venitul brut a unei cote forfetare de cheltuieli au obligatia sa completeze Registrul Jurnal de incasari si plati. De asemenea, prin Ordonanta nr. 7 se mai precizeaza ca nu vor fi cheltuieli deductibile amenzile, majorarile si penalitatile, donatiile de orice fel, cheltuielile de sponsorizare care depasesc limitele prevazute de lege, cheltuielile de protocol care depasesc limita de 0,25% aplicata asupra bazei de calcul, ratele aferente creditelor angajate si sumele sau bunurile confiscate ca urmare a incalcarii dispozitiilor legale. Cornelia LAZARESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1151 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011755 (s)