Actualitate

Începe testarea COVID-19: Adrian Streinu-Cercel a explicat cum se va proceda

Publicat: 26 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Începe testarea COVID-19 Adrian Streinu-Cercel a explicat cum se va proceda

Autoritățile au decis că va începe în București primul mare studiu din România pentru a se depista nivelul real de transmitere a coronavirusului. S-au pus la punct detaliile într-o întâlnire la Primăria Capitalei, ședință la care au participat Primarul General, primari de sector și dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”.

Streinu-Cercel a explicat că în zilele următoare specialiștii vor stabili pe cine anume vor testa, după care se va începe testarea propriu-zisă. NU SE VA INTRA ÎN APARTAMENTE, ci testarea se va face în fața blocului, la ore anunțate din timp. Dacă se va depista vreun caz pe o scară de bloc, toți locatarii vor intra în carantina 14 zile. Persoanele selectate pentru testare nu sunt obligate sa accepte si au dreptul sa refuze testarea.

Streinu-Cercel a spus că este nevoie de aceasta testare pentru că 80% din infectii sunt forme usoare si nici nu prezinta simptome. „Majoritatea se consuma la domiciliu dar ii si infecteaza pe cei din jur, ele vor genera formele ulterioare severe care ajung la spitale si creste riscul de transmitere comunitara”, a zis Streinu-Cercel.

Adauga un comentariu