Sport

Începe un nou capitol pentru Poli Iași, după demiterea lui Claudiu Niculescu

Publicat: 19 oct. 2022
Începe un nou capitol pentru Poli Iași după demiterea lui Claudiu Niculescu

Claudiu Niculescu a fost demis după înfrângerea de la Timișoara, în etapa a 9-a, acolo unde Ripensia s-a impus cu scorul de 3-1, deși echipa se afla la numai un punct distanță de primul loc. La două zile după meci, conducătorii clubului au avut o ședință de patru ore cu Niculescu, în urma căreia s-a decis încetarea contractului pe cale amiabilă. Cu toate acestea, se pare că tehnicianul și-ar fi dorit să continue, însă nu avut de ales, informează blogdepariuri.ro.

„E puțin frustrant. Nu e confortabil să pleci când știi că ești la un singur punct de lider, dar până la urmă m-am gândit la binele echipei. Am venit cu sufletul deschis la Poli Iași și sunt convins că se poate continua din acest punct. Este important ca echipa să acumuleze puncte și să realizeze în primul rând obiectivul intermediar, play-off-ul.

Repet, nu e confortabil, dar sunt obișnuit, asta e viața antrenorului. Când lucrurile scârțâie, cel care plătește e antrenorul. Am avut o discuție de câteva ore cu conducerea clubului, nimănui nu i-a plăcut rezultatul, și jocul echipei a suferit și am decis să ne despărțim astăzi. Meciul de sâmbătă a fost cel care ne-a adus în situația asta,” a declarat Claudiu Niculescu pentru Liga2.ro.

Niculescu a spus și că speră ca echipa pe care a condus-o în acest start de sezon să ajungă în Liga 1 și i-ar plăcea să ia parte la petrecerea de promovare, lăsând să se înțeleagă că ar putea într-o zi să revină la formația din „Copou”.

Poli Iași ocupă ultimul loc al podiumului Ligii 2 și este la numai un punct de liderul Unirea Dej.

Poli Iași are cel mai valoros lot din Liga 2 și a început sezonul ca a 3-a favorită la câștigarea titlului.

Președintele Consiliului Director al clubului din Copou, Cornel Șfaițer, a demarat imediat discuțiile cu Leo Grozavu, un tehnician cu care Șfaițer a mai colaborat la Botoșani și la Sepsi.

Tehnicianul a dezvăluit că a semnat cu Poli Iași prin prisma relației de prietenie pe care o are cu președintele Cornel Șfaițer și a condus echipa către victorie în meciul de debut, câștigat cu scorul de 1-0 în fața lanternei roșii, Metaloglobus.

”Mă bucur că sunt la Iași, la insistențele lui Cornel Șfaițer. Eu sunt de modă veche. La solicitarea lui am venit, ne leagă o prietenie de 15 ani. Am venit să ajut, nu să facem șuete sau relații de amiciție. Dacă nu era ca obiectiv promovarea, nu aș fi venit.

Trebuie să fim mai întâi în play-off, apoi vrem promovarea directă. Vrem să evităm barajul. Nu dau garanții, am nevoie de o anume perioadă de timp.

Campionatul este unul echilibrat, vedeți că și echipele de pe locurile opt sau nouă pot ajunge sus în clasament”, a declarat Leo Grozavu, în cadrul unei conferințe de presă.

Leo Grozavu este un fost fotbalist, cunoscut în special pentru perioada în care a jucat la Dinamo, formație pentru care a evoluat vreme de 6 sezoane, între 1992 și 1998. În anul 1994, în epoca Generației de Aur, fundașul central a prins și două selecții la echipa națională. În ultimii doi ani a antrenat-o pe Sepsi Sf. Gheorghe, formație cu care a câștigat Cupa României și Supercupa României în anul 2022.




Comentarii
  • Daca au salarii grase,credem ca nu mai iau si prime de joc la fel ca jucatorii titulari pentru ca ar fi rușinica,rușinica rușinica !!!!!

  • Am zis ca pe Niculescu nu îl. Apuca paltonul. Ce lot atât de valoros are, atât timp cât la Slatina a fost dominat autoritar și nu a tras un șut pe poarta! Mintea, pupatorul în cur mufat la bugetulcolosal al. Echipei, face pe toți amărâți, dar vad ca amaritii sunt ieșenii care au pierdut cu Dumbrăvița, cu Ripensis si cu Slatina, câștigând norocos cu Metaloglobus, ultima clasata. Oricum nu dorim ieșeni în prima liga, dacă se poate nici în a doua! Mintea, din cauza ta urăsc aceasta echipa!

  • Eu,vreau sa stiu ce salarii au jucatorii eu vreau sa stiu de ce BZI nu publica salaqriile jucatorilor antrenorului si celor din conducerea clubului Politehnica Iasi.

  • Nu au,nici o sansa miine sa o invinga pe Dinamo in Dealul Copoului tare ma tem ca vor pierde cu scorul de 3-0 si vor pierde play-offul in fata lui Dinamo din cauza lor echipa nu va mai putea promova in superliga si ce sa faca in superliga sa fie iar”ciuca batailor”obiectivul lor este mentinerea in liga a 2 a si evitarea retrogradarii,in liga a 3 a in masura posibilitatilor.

Adauga un comentariu