Sanatate

Început de menopauză: simptome, etape și complicații

Publicat: 06 apr. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Începutul de menopauză poate avea diferite simptome în funcție de fiecare femeie în parte. De asemenea, aceasta poate apărea la diferite vârste în funcție de numărul de foliculi pe care îi are femeia. Stările cel mai des întâlnite sunt scăderea stimei de sine, anxietate și vaginul uscat. Totodată, acestea se pot confrunta și cu anumite complicații precum scăderea libidoului sau osteoporoza.

Menopauza este ceva normal în rândul femeilor, însă poate fi destul de frustrantă.

Început de menopauză, simptome frecvente

Menopauza se instalează la femeile cu vârsta între 40 și 50 de ani. Aceasta se caracterizează prin încetarea menstruației. În funcție de numărul de foliculi pe care îi are fiecare, menopauza poate apărea la vârste diferite. Aceștia se pierd într-un număr mare la pubertate, iar apoi lunar prin ovulație. Menopauza se manifestă prin câteva simptome comune precum stres, iritabilitate, valuri de căldură, oboseală și vagin uscat. 

De asemenea, aceasta se poate manifesta și prin anxietate sau depresie. În funcție de fiecare femeie, simptomele pot fi diferite și pot apărea sau dispărea. La unele dintre persoane, simptomele pot apărea cu aproximativ patru ani înainte de instalarea menopauzei și pot continua până la patru ani după ultima menstruație. Acestea apar din cauza scăderii cantității de estrogen și se pot manifesta și prin păr uscat, ce se rupe ușor, fără strălucire sau prin piele ce are nevoie de mai multă hidratare. Totodată, femeile se mai pot confrunta cu scăderea stimei de sine și atacuri de panică.

Complicații și etapele menopauzei

În funcție de fiecare femeie în parte, menopauza se poate instala brusc sau se poate întinde pe mai mulți ani în etape precum perimenopauză, menopauza propriu-zisă și postmenopauza. Perimenopauza se instalează cu aproximativ 5 ani înaintea menopauzei, însă unele persoane pot sări peste această etapă. La unele femei, în perioada aceasta, menstruația poate fi mai abundentă sau mai scăzută. De asemenea, în perimenopauză ciclul menstrual poate lipsi câteva luni și apoi poate reveni. De obicei se manifestă prin transpirații și bufeuri. Următoarea etapă este menopauza și este caracterizată printr-un interval de 12 luni consecutive, de la ultima menstruație. În această etapă, ovarele nu mai produc deloc estrogen. Postmenopauza se referă la perioada ce urmează după menopauză. Aceasta se întinde pe aproximativ 10-12 ani, iar cu timpul simptomele dispar. Însă, o dată cu îmbătrânirea apar și riscurile aparițiilor unor afecțiuni din cauza scăderii estrogenului.

După instalarea menopauzei, femeile sunt predispuse la boli cardiovasculare, incontinență urinară și degradarea vieții sexuale. Atunci când nivelul estrogenului scade, femeile sunt predispuse la riscul de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare. De asemenea, din cauza faptului că vaginul și uretra își pierd din elasticitate, pot apărea simptome precum nevoia de a urina mai des și urgent. Din cauza menopauzei, femeile pot prezenta un disconfort în timpul actului sexual, apărând chiar și sângerări ușoare.

Totodată, începutul de menopauză se poate manifesta și prin simptome precum insomnie, creșterea în greutate, transpirații nocturne, dureri de cap și amețeli. Pentru ca femeile să facă mai ușor față pot adapta o dietă sănătoasă, să facă mișcare zilnică și de asemenea să fie atente la infecțiile pe care le pot dobândi.

Adauga un comentariu