News Flash:

Incercari de refacere a transportului local in comun

10 Februarie 2004
716 Vizualizari | 0 Comentarii
•Personalul TESA de la SC Autobuzul SA si al Regiei Autonome de Transport Electric in Comun (RATEC) s-au spovedit in fata primarului Gheorghe Nichita •Acesta considera ca se impune o ameliorare a situatiei existente in transportul local •Planul de transport va salva dezastrul inregistrat in prezent Primarul Gheorghe Nichita considera ca se impune luarea unor masuri de ameliorare a situatiei dezastruoase existente in transportul local din Iasi. "Sunt lucruri care sunt comentabile. Decizia desprinderii din vechea Regie de Transport (RATC) a SC Autobuzul SA este comentabila, ca sa nu spun chiar proasta", a declarat Gheorghe Nichita. Acesta considera ca pe moment se impun doar masuri de ameliorare, pentru ca situatia existenta sa nu degenereze si mai mult. "Masurile dure vor fi luate de cel care va fi numit primar in urmatorul mandat. Eu nu pot face acum decat sa stopez situatia de a se duce la vale", a precizat Gheorghe Nichita. Acesta considera ca disputele existente intre SC Autobuzul SA si RATEC sunt de natura a mari starea de confuzie existenta in oras. "In ultima perioada, RATEC nu a fost sprijinit financiar nici din punct de vedere al investitiilor, nici al subventiilor de care ar fi trebuit sa beneficieze. Mai este de notat ca acolo exista un conflict intre administratie si sindicat. Mai sunt oameni care nu sunt specializati in ceea ce fac, in sensul ca acestia nu au facut o specializare undeva pentru posturile pe care le ocupa", a declarat Nichita. Acesta a mai precizat ca o alta greutate a regiei electrice de transport o reprezinta concurenta neloiala de care se loveste aceasta in raport cu operatorii particulari de transport. Alcatuirea viitorului plan de transport va elucida multe dintre probleme existente acum in ceea ce se numeste dezastrul transportului local. Liderul de sindicat Adrian Nedelcu, de la SC Autobuzul SA, a expus primarului dificultatile pe care operatorul local de transport le intampina pe trasee vizavi de operatorii particulari. "Am explicat primarului Nichita ca problema societatii noastre este legata de operatorii particulari, care nu respecta regulamentele de transport legate de supraincarcarea cu masini a traseelor, de evaziunea fiscala pe care o practica, de faptul ca unii dintre ei efectueaza trasee fara a avea licente de executie pe trasee", a declarat liderul de sindicat de la SC Autobuzul SA. Fuziune sceptica Atat reprezentantii SC Autobuzul SA, cat si cei ai RATEC privesc cu scepticism solutia fuzionarii celor doua unitati din subordinea Primariei. "Aceasta solutie ar fi viabila doar in cazul in care Consiliul Local ar sprijini un contract de leasing, de achizitie de autobuze pentru RATEC", a declarat Neculai Abalasei, directorul regiei de transport electric. Acesta nu s-a aratat dispus a fuziona cu SC Autobuzul SA, din cauza contractului de achizitionare in sistem de leasing a celor 50 de microbuze de la SC Bursa Moldovei SA. "Nu imi pot permite sa preiau un contract care nu a fost aprobat de catre Consiliul Local. Daca ar fi ca cele doua societati sa fuzioneze, ar fi rentabila doar la nivelul activelor, fara microbuze", a declarat directorul RATEC. Directorul SC Autobuzul SA, Mihai Giubernea, a refuzat sa faca orice fel de comentariu legat de o posibila fuziune intre cele doua societati aflate in subordinea municipalitatii. "In perioada urmatoare va fi elaborat un plan de transport care va elucida situatia dezastruoasa care este acum in transportul local de calatori", a declarat primarul Gheorghe Nichita. Primaria verifica starea tehnica la maxi-taxi Directia Tehnica din cadrul Primariei iesene a luat decizia de a verifica din punct de vedere tehnic toate masinile cu care operatorii de maxi-taxi presteaza serviciul de transport in comun pe raza municipiului Iasi. Astfel, printre altele, inspectorii municipalitatii iesene au verificat daca microbuzele au parbrize sparte, starea sistemului de semnalizare, cat de bine se inchid portierele, calitatea scaunelor etc. "Am gasit peste 20 de masini care aveau probleme tehnice. Am decis sa nu le mai eliberam autorizatia de traseu pana cand nu-si remediaza defectiunile tehnice", a declarat ieri Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei. De altfel, o parte dintre operatorii de maxi-taxi au revenit la Primarie cu cererea de a le fi eliberata autorizatia de executie pentru traseu dupa ce au remediat defectiunile tehnice ale masinilor. "Firmele cu cele mai mari probleme sunt si cele care fac cel mai mare scandal, criticand Primaria ca nu-i lasa sa-si faca treaba. Este vorba despre Asociatia Minibus si SC Prodan Impex SRL", a mai afirmat Chirica. Acesta a adaugat ca astfel de controale vor continua si in zilele urmatoare. Municipalitatea vrea sa verifice toate cele 220 microbuze scoase la strada de operatorii de maxi-taxi. Gabi COHUT
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1301 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016913 (s)