News Flash:

Inchirierea cabinetelor naste conflicte la "Sf. Spiridon"

31 August 2000
1266 Vizualizari | 0 Comentarii
Policlinica nr. 1 va acorda medicilor 21 de cabinete medicale in care acestia isi vor desfasura activitatea. "Cabinetele fac parte din ambulatoriul de specialitate a Spitalului Clinic Judetean xSf. Spiridona", a precizat dr. Florin Todiras, presedintele Sindicatului Independent al Medicilor Specialisti. Este vorba de trei cabinete de obstretica-ginecologie, cate doua de endocrinologie, ORL, dermatologie, oftalmologie si cate unul de neurologie, geriatrie, ortopedie, cardiologie, gastroenterologie, oncologie, psihiatrie, urologie. Pe langa cele 19 cabinete aflate in corpul A al Policlinicii nr. 1, pot fi comodate si laboratorul de recuperare medicala fizica si balneologie si un cabinet de reumatologie din "Bolta". Aceasta decizie a iritat conducerea Spitalului "Sf. Spiridon". Prin comodarea cabinetelor din ambulatoriu vor avea de suferit si bolnavii internati in spital. "Daca se aplica acest ordin, bolnavii internati la noi, care mergeau pana acum la consultatii in policlinica, vor putea beneficia de serviciile cabinetelor comodate numai cu trimitere de la medicul de familie. Acest ordin denota inca o data ca responsabilii din Ministerul Sanatatii nu cunosc situatia din teritoriu. Am trimis un protest Ministerului Sanatatii si daca acest ordin nu este anulat, vom declansa o greva generala", ne-a spus Eugen Tarcoveanu, directorul Spitalului "Sf. Spiridon". (C.D.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1386 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019627 (s)