News Flash:

Incident amuzant la Parchet

23 Noiembrie 2001
938 Vizualizari | 0 Comentarii
O ieseanca a incercat sa intre in audienta insotita de catelul ei favorit Procurorii Parchetului de pe langa Judecatorie si unii dintre iesenii aflati ieri cu diverse probleme de rezolvat la Parchet, au fost martorii unui incident mai mult decat amuzant. O femeie intre doua varste, chemata la audieri de catre procurorul iesean Carmina Pascal, nu a fost primita pe holul de la intrare, deoarece era insotita de un superb patruped caniche, de rasa. Ieseanca Angelica Zettel a prezentat la intrare, asa cum prevede regulamentul de ordine interioara al Parchetului, buletinul de identitate pentru a putea fi inregistrata in registrul de evidenta, dupa care a solicitat sa mearga pentru audieri la procurorul Carmina Pascal. Iritata insa de gestul femeii de a intra in biroul sau cu tot cu animalul sau cu blanita, procurorul a poftit-o pe aceasta afara. Cu toate ca Angelica Zettel s-a plans ca este nedespartita de catelusul sau si nu are pur si simplu cu cine sa-l lase acasa, magistratul iesean nu a acceptat nici in ruptul capului sa o interogheze in prezenta patrupedului. "Este o chestiune absolut improprie sa vii cu cainele la audieri, la Parchet, e ca si cum te-ai prezenta cu acesta in fata instantei de judecata. Nu pot sa o audiez daca nu renunta la gestul de a se prezenta la Parchet cu tot cu catel", a declarat suparata Carmina Pascal. De cealalta parte, Angelica Zettel a precizat cu seninatate ca "fara catelusul sau nici macar nu se gandeste sa mai vina la Parchet". Dupa ce spiritele s-au mai calmat, ieseanca a fost chemata sa vina pentru audieri la o data ulterioara. Si pentru a mai intregi parca atmosfera destul de vesela si de amuzanta, in ciuda frigului dur de afara, un procuror aflat in trecere rapida pe holurile Parchetului, s-a impiedicat ieri destul de periculos, pierzandu-si pentru cateva fractiuni de secunda echilibrul, tot de catre patrupedul cel simpatic, cu blanita in culorile tarzii ale frunzelor de toamna. Nicu SAMSON
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1527 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036237 (s)