Actualitate

Incident la ceremonia de Ziua Naţională a Imnului. O femeie militar a leşinat

Publicat: 29 iul. 2021
ambulanță parcată
O profesoară în vârstă de 60 de ani a făcut atac de cord în timpul unei ore

Unei persoane i s-a făcut rău la ceremonia de Ziua Imnului Național al României. Femeii i s-a făcut rău la ceremonia de Ziua Imnului Național al României, în Capitală. Cel mai probabil problema a survenit din cauza căldurii, iar la fața locului s-a deplasat de urgenţă o ambulanță.

La ceremonie participă vicepremierul Dan Barna, dar și Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal.

Restricţii de trafic în București, de Ziua Imnului Naţional

Conform unui comunicat de presă al Municipalităţii, traficul rutier va fi întrerupt, în intervalul orar 8,00 – 10,00, pe Calea Victoriei, între intersecţia cu strada Ion Câmpineanu şi intersecţia cu Bulevardul Regina Elisabeta.

Mai mult decât atât, circulaţia rutieră va fi sistată, în intervalul orar 6,00 – 10,00, pe strada Constantin Mille, iar în intervalul orar 8,30 – 10,00, pe Bulevardul Regina Elisabeta – banda 1, între intersecţia cu Calea Victoriei şi intersecţia cu strada Actor Ion Brezoianu (pe sensul de mers către strada Actor Ion Brezoianu).

Pentru momentul intonării Imnului Naţional, circulaţia rutieră va fi oprită timp de cinci minute pe b-dul Regina Elisabeta, între str. Academiei şi str. Ion Brezoianu. Totodată, pentru bună desfăşurare a evenimentului, vor fi rezervate parcările de pe b-dul Regina Elisabeta şi str. Constantin Mille, situate în apropierea Cercului Militar Naţional, începând de miercuri, ora 22,00, şi până la încheierea ceremoniei, care este organizată de Ministerul Apărării Naţionale – Comandamentul Garnizoanei Bucureşti, în colaborare cu Primăria Capitalei, informează Agerpres.

Klaus Iohannis nu participă la ceremonie

Președintele României, Klaus Werner Iohannis nu va participa la ceremonia dedicată Zilei Imnului Național, care va avea loc în București, dar și în alte orașe din țară. În schimb, șeful statului a ținut să transmită un mesaj scris cu această ocazie.

”Sărbătorim astăzi, 29 iulie, Ziua Imnului Național, moment cu puternice semnificații pentru toți românii. Imnul Național al României – „Deșteaptă-te române!” – este unul dintre simbolurile care definesc tradiția, istoria și credințele națiunii noastre și reprezintă o expresie a redeșteptării naționale, a mândriei și a patriotismului, a libertății și a unității neamului românesc. Versurile lui Andrei Mureșanu au căpătat în timp o încărcătură emoțională aparte și au insuflat demnitate, patriotism și curaj unor întregi generații în ultimii 173 de ani.

Poporul român s-a identificat cu strigătul de luptă „Acum ori niciodată” în momente de răscruce din istoria noastră, precum manifestările de exprimare a identității naționale a românilor de pretutindeni, care au culminat cu Unirea de la 1859, Războiul de Independență, Marea Unire de la 1918, cele două conflagrații mondiale și revolta anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987.

Intonarea sa spontană în timpul Revoluției Române din decembrie 1989 a readus în actualitate mesajul peren al acestui vechi cântec al tuturor românilor, de unitate și libertate, și a fundamentat decizia de instituire a acestuia drept Imn Național al României. Este datoria noastră să-i onorăm pe toți înaintașii care s-au sacrificat pentru realizarea unității și păstrarea identității și demnității naționale și să cinstim cu onoare Imnul, expresie a celor mai pure sentimente patriotice ale poporului român. Dragi români, să rămânem uniți în jurul simbolurilor naționale și să transmitem generațiilor viitoare înaltele idealuri ale neamului românesc, așa cum sunt surprinse în „Deșteaptă-te române!”.

La mulți ani Imnului Național! La mulți ani, România!”, scrie Klaus Iohannis.





Adauga un comentariu