Un incident șocant a avut loc în cartierul Alexandru cel Bun din municipiul Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, se pare o persoană a căzut de la balconul unui bloc.
UPDATE: Este vorba despre o femeie și din păcate, a decedat. În timp ce ștergea geamurile de la apartament, femeia s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la etajul 2. De asemenea, aceasta se afla singură în locuință, iar usa era încuiată pe interior.
„La data de 15 iunie a.c., polițiștii ieșeni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc de pe raza mun. Iași.
În urma impactului, a rezultat decesul persoanei.
A fost dispusă ordonanța de efectuare a necropsiei în vederea stabilirii cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,ucidere din culpă”, iar cercetările continuă”, transmite IPJ Iași.
La fața locului s-au deplasat cadre medicale care efectuează manevrele de resuscitare.
Revenim cu detalii!