News Flash:

Incredibil! Medicul Ovidiu Parfeni ramane in arest

7 August 2002
1564 Vizualizari | 0 Comentarii
Instanta ieseana a dovedit inca o data ca "legea este alta in provincie". Medicul Ovidiu Parfeni, invinuit de luare de mita, va fi cercetat in continuare in stare de arest. Completul de judecata al Curtii de Apel Iasi a hotarat acest lucru luand in considerare ca fapta respectivului "prezinta pericol social". Ovidiu Parfeni, medic specialist la Cabinetul de Expertiza Medicala din Vaslui, a fost arestat preventiv pe 25 martie 2002, fiind invinuit ca a pretins de la 5 persoane sume de bani pentru incadarea acestora intr-o alta categorie de invaliditate. Dupa o serie lunga de audieri, anchetatorii au ajuns la concluzia ca doar in doua cazuri, Viorel Macovei si Teodor Rancea, medicul ar fi primit bani, respectiv 800.000 lei in total. Pentru cercetarea acestui caz, procurorii vasluieni au avut nevoie de peste patru luni calendaristice, timp in care au solicitat prelungirea mandatului de arestare emis pe numele lui Ovidiu Parfeni. La unul din termenele de judecata, 4 din cele 7 parti citate ca martori s-au constituit ca parti civile, solicitand daune morale, deoarece ele nu i-au dat bani medicului. Fiecare dintre recursurile promovate de avocatul apararii, Eugen Vasiliu, au fost respinse de instanta, judecatorii motivand ca punerea in libertate a inculpatului reprezinta un pericol social. "Curtea Europeana a Drepturilor Omului recomanda mentinerea masurii arestarii preventive pentru o perioada rezonabila, de sase pana la opt luni, si asta in cazul unor infractiuni deosebit de periculoase, cum ar fi terorismul sau traficul cu devize. In Romania, Parfeni este singurul medic arestat pentru luare de mita si care sta de luni intregi in arest. La sfarsitul lunii trecute, a mai fost arestat un medic din Bucuresti pentru o acuzatie similara, dar dupa doua zile a fost eliberat, pentru ca nici un medic in aceasta situatie nu reprezinta un pericol pentru societate, singurul motiv pentru care arestezi un om inainte ca instanta sa se pronunte in legatura cu vinovatia sa", a declarat avocatul. Mai mult decat atat, martorii nu pot fi influentati de inculpat, deoarece exista mai multe declaratii ale acestora la dosar, in conditiile in care nici nu locuiesc in municipiul Vaslui. Se pune astfel intrebarea cine si de ce doreste prelungirea starii de arest a medicului Ovidiu Parfeni? Daca nu exista probe pentru dovedirea vinovatiei, de ce se incearca fabricarea lor? (V.M.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2156 (s) | 24 queries | Mysql time :0.070868 (s)