News Flash:

Indiferenta criminala

5 Septembrie 2005
1236 Vizualizari | 0 Comentarii
Chiar daca au trecut doua saptamani de la inundatiile din municipiul Pascani, Guvernul nu a oferit nici un sprijin sinistratilor •Persoanele afectate de inundatii dorm si mananca in continuare la rude, in biserici, scoli si spitale •Pana in prezent, furia apelor a distrus in totalitate 118 case •Pe langa acestea, mai sunt cateva zeci de case construite din chirpici care s-ar putea darama o data cu venirea inghetului •Reprezentantii administratiei locale incearca sa gaseasca solutii pentru gazduirea sinistratilor •In tot acest timp, reprezentantii Guvernului in teritoriu trimit la Bucuresti, statistici total aiurea despre situatia din municipiul Pascani

Scandalos: la doua saptamani de la inundatiile care au devastat municipiul Pascani, Guvernul Romaniei nu a oferit nici un sprijin sinistratilor de aici. Persoanele afectate de inundatii dorm si mananca in continuare la rude, in biserici, scoli si spitale. Conform bilantului oficial, pana in prezent au fost afectate 118 case de inundatii. De asemenea pe langa acestea, mai sunt cateva zeci de case construite din chirpici care mai mult ca sigur odata cu venirea inghetului vor cadea. Numarul persoanelor afectate pana in prezent se apropie de cinci sute. Dintre acestia, 108 persoane mananca la cantina de ajutor social si locuiesc in internatul Grupului Scolar CF Unirea, 43 mananca si sunt cazati la Spitalul Municipal Pascani, iar restul dorm si mananca pe la rude sau pe la prieteni. Reprezentantii administratiei locale incearca sa rezolve situatia, dar recunosc ca fara ajutorul Guvernului este foarte greu sa depaseasca aceasta criza. In cursul saptamanii trecute, zeci de persoane dintre cele afectate de inundatii au avut mai multe intalniri cu primarul Neculai Ratoi si cu o parte dintre consilierii locali pentru a gasi o solutie de rezolvare a crizei. Dupa mai multe discutii si intalniri cu reprezentanti institutiilor din municipiu, au fost gasite doua locatii pentru cazarea sinistratilor. Prima ar fi la un camin care apartine Regionalei CFR Iasi, iar una la Tabara de Vara din comuna Valea Seaca." Incercam sa gasim solutii pentru cazarea sinistratilor. Deja avem doua locatii dar inca mai cautam deoarece nu este de ajuns. E foarte greu sa ne descurcam de unii singuri", a declarat Mircea Zuzan, secretarul Primariei Pascani.

Statistica falsa

In tot acest timp, Guvernul Romaniei, care a promis ajutor imediat dupa calamitati, nu a miscat nici un deget pentru ajutorarea sinistratilor. De altfel, din cate se pare, drama oamenilor din Pascani care au ramas fara agoniseala de o viata dupa inundatii, nu i-a miscat pe reprezentantii Executivului de la Bucuresti. Mai mult decat atat, reprezentantii Guvernului in teritoriu isi bat joc de sinistrati, trimitand la Bucuresti statistici prin care raporteaza un numar mult mai mic de case distruse in totalitate. Astfel, asa cum cotidianul ZIUA de Iasi a anuntat inca de saptamana trecuta, Directia Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, condusa, culmea, chiar de un pascanean, Alexandru Grinea, a trimis la Bucuresti o statistica incredibila, in care este raportat un numar de 57 case distruse in totalitate pe intreg teritoriul judetului Iasi. Asta, in timp ce doar in municipiul Pascani au fost distruse in totalitate un numar de 118 case. De altfel, pe zi ce trece, pagubele produse de inundatii devin tot mai mari. Dintre institutiile pascanene cea mai afectata de inundatii este Scoala Speciala. Aici pagubele depasesc suma de 15 miliarde lei (1,5 milioane lei noi). La liceul teoretic Miron Costin si la Grupul Scolar CF Unirea, SC Constructorul SA Pascani a demarat deja lucrarile de reparatii a cladirilor. La cele doua unitati scolare, lucrarile de reparatii costa aproximativ 5 miliarde lei (500 mii lei noi).
Petrica FLOREA
Petru PREDA

Ministrul Flutur a adus pompele

Singurul reprezentant al Guvernului, care s-a aratat interesat cu adevarat de drama sinistratilor din Pascani a fost ministrul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Gheorghe Flutur. Reamintim, ca in urma cu doua saptamani, cand au avut loc inundatiile din zona Vale a municipiului, ministrul Gheorghe Flutur a vizitat zona afectata de puhoiul de ape, timp in care a intervenit pe langa diferite autoritati pentru aducerea in Pascani a unor pompe de mare capacitate. De altfel, pentru ajutorul oferit in aceasta perioada, primarul Neculai Ratoi a tinut sa-i multumeasca public ministrului Flutur, chiar daca acesta este membru marcant al Partidului National Liberal, formatiune politica cu care seful municipalitatii este intr-un razboi deschis. "Daca nu era ministrul Gheorghe Flutur care sa aduca cele doua pompe de capacitate mare, probabil ca si astazi mai era apa pe strada Abatorului. De aceea tin sa-i multumesc public ministrului pentru tot ajutorul acordat", a declarat primarul Neculai Ratoi.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1399 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018317 (s)

loading...