News Flash:

Indolenta autoritatilor lasa Centrul Cultural German in strada

11 Decembrie 2006
1764 Vizualizari | 2 Comentarii
Indolenta autoritatilor lasa Centrul Cultural German in strada
• Situatie fara iesire la Centrul Cultural German: familia Simionescu va executa astazi silit cladirea unde functioneaza centrul • Autoritatile locale au dormit, lasand centrul fara sediu • "Am responsabilitati, nu am nici un interes sa nu recunosc dreptul de proprietate pentru doamna Simionescu. Am toata stima pentru dumneaei, insa nu stiu ce sa fac. Ma trezesc maine (astazi - n.r.) cu lucrurile in strada, pentru ca asta inseamna executare. Unde sa ma duc?", a sustinut ieri Gabriela Linde, director la Centrul Cultural German • Fostul primar Constantin Simirad este artizanul de drept al acestui scandal, dupa ce familia Simionescu a cerut dreptul de proprietate, inca din 1992


Proprietarul Despina Simionescu executa silit astazi Centrul Cultural German, nevoit sa paraseasca imobilul din Copou, unde a functionat in ultimii ani. Instantele de judecata au dat dreptate familiei Simionescu si au stabilit dreptul de proprietate asupra imobilului. In schimb, cunoscand situatia, autoritatile locale au ignorat importanta acestui centru si au lasat totul la voia intamplarii cerand clementa, in ultimul ceas, proprietarului de drept. Fostul primar Constantin Simirad este artizanul de drept al acestui scandal, dupa ce familia Simionescu a cerut dreptul de proprietate, inca din 1992. "I-am zis primarului Simirad sa nu se apuce de prostii si am trimis inca din 1992 o cerere cu privire la acest imobil. Raspunsul sau a fost ca, odata cu aparitia cadrului legal, cladirea va fi restituita. Doar ca a zis una, si a facut alta. Cand am castigat procesul, acesta a mutat in 24 de ore gradinita care era atunci in cladire si a dus acolo Centrul Cultural German, cu toate ca stia faptul ca aceasta cladire imi apartine. M-a facut cetatean de onoare al Iasului, dupa care m-au tarat 14 ani prin procese pentru a obtine ce imi apartine. Asta este casa in care m-am nascut si aici as vrea sa mor. Am o varsta si nu mai pot sa platesc chirie in Germania cand eu am platit impozite 16 ani pentru ceea ce am la Iasi", a sustinut ieri Despina Simionescu. In tot acest timp, familia Simionescu a sesizat autoritatile locale cu privire la deciziile instantei, inca din anul 2002, insa acestea nu au luat nici o masura pentru mutarea sediului Centrului Cultural German, ajuns in situatia de a se muta de urgenta. "Noi nu scoatem in strada Centrul. Sunt si cetatean german si nu as putea sa fac asa ceva. Le-am dat timp sa se mute, dar autoritatile nu le-au pus la dispozitie un alt spatiu", a mai spus Despina Simionescu. Reprezentantii Centrului Cultural German sustin totodata ca respecta si sunt constienti de dreptul la proprietate pe care il are Despina Simionescu si ca tot ce doresc este un timp in care sa caute solutii. "Am responsabilitati, nu am nici un interes sa nu recunosc dreptul de proprietate pentru doamna Simionescu. Am toata stima pentru dumneaei, insa nu stiu ce sa fac. Ma trezesc maine (astazi - n.r.) cu lucrurile in strada, pentru ca asta inseamna executare. Unde sa ma duc? Sunt niste dotari date chiar de statul german, care s-a angajat sa sustina acest centru cu dotari, ceea ce a si facut, in timp ce partea romana trebuie sa vina cu un sediu. Eu nu pot sa ma opun executarii pentru ca pot sa fiu arestata. Nu pot sa fiu impotriva unei decizii a instantei si a dreptului la proprietate pe care il recunoastem doamnei Simionescu. Este un cadou frumos pe care Romania il face la integrarea in Uniunea Europeana", a sustinut ieri Gabriela Linde, director la Centrul Cultural German.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

lucius criticus  | #3722
Va dati seama ce spagi luat Simi?
Dex  | #3723
Statul german ar fi trebuit sa dea o spaga la Primarie pt. obtinerea unui alt spatiu...;)
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1249 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014455 (s)