National

Îndrăgostită lulea și fără bani. Povestea femeii căreia i-a căzut cu tronc un soldat american

Publicat: 23 feb. 2021
Ioana și James

O simplă comunicare în mediul online poate costa foarte mult, iar Ioana, o femeie îndrăgostită lulea de un soldat american e printre victimele înșelătoriei! Ce spune aceasta despre lângă care ar fi vrut să se vadă toată viața.

Dragostea e mare și nu ține cont de nimic, însă lucrurile uneori se complică mai mult decât e cazul, iar Ioana, o femeie îndrăgostită lulea, a devenit victimă înșelătoriei!

Femeie îndrăgostită lulea de un soldat american!

Aceasta a comunicat pe rețelele de socializare cu un tânăr chipeș pe care îl voia ca și iubit. Ei bine, totul părea destul de simplu, după cum spune chiar ea, însă până într-un anumit punct, atunci când bărbatul care trebuia să ajungă în România i-a mărturisit că a rămas blocat pe aeroportul din Istanbul, fiind sechestrat de poliție.

”Mi-au zis că părinții lui au decedat când avea 7 ani, că a crescut la casa de copii. Că a făcut școala militară, că s-a însurat și l-a scurt timp a divorțat, iar la 2-3 ani soția i-a murit de cancer. Copilul său a ajuns la casa de copii.”, a spus Ioana la Acces Direct.

Ea a trimis o sumă de bani pentru ca soldatul să fie eliberat

Femeia mărturisește că îl iubește pe James, tânărul soldat american care înnebunește toate fetele cu trupul său!

Ea chiar a trimis o sumă de bani, 710 euro, către ”polițistul turc” care i-a cerut banii pentru a-l elibera pe tânăr, dar ea susține că nici măcar până în acest moment nu a primit niciun răspund.

Ei bine, Mirela Vaida și Mara Bănică au ținut să-i spună acesteia de-a lungul timpului în platoul Acces Direct au existat foarte multe cazuri de înșelătorie de acest gen și că nu există această poveste, dar ea în continuare susține că îl iubește.





Comentarii
  • Doamne mare ti-e gradina! Cu pot fi unele femei atat de proaste sa creada baliverne in online! Mai ales cand vine vorba de bani nu le cade fisa?`Traiesti in tara cu atatia oameni si nu poti avea incredere in oricine si pretinzi ca esti indragostita de cineva pe care nu l-ai vazut sau sa speri ca o s-o duci bine fiindca arata atletic! Nu, nu pot intelege! Pai cel cu aspect fizic frumos isi cauta tot ceva ca el frumos , un „MODEL” nu orice persoana! Dar na, ar trebui In tot cazul sa caste ochii mari cand dragostea le loveste asa din senin!

Adauga un comentariu