News Flash:

Infractorii sunt lasati in libertate, politistii sunt trimisi la vatra!

15 Septembrie 2009
1465 Vizualizari | 1 Comentarii
Infractorii sunt lasati in libertate politistii sunt trimisi la vatra
• Dupa ce au aflat ca-si vor plati gazda din propriul buzunar, 47 de politisti din judetul Iasi au cerut sa fie mutati acasa • Posturile de politie sunt la un pas de a-si inchide usile, dupa ce satele au ramas fara agenti in uniforma • Comunele din judet au fost lasate fara aparare, politistii fiind pe cale de disparitie • In prezent, politistii detasati in alte orase decat cel de domiciliu trebuie sa-si plateasca chiria cu bani din propriile buzunare

Situatie fara precedent in politia ieseana. Dupa ce au aflat ca-si vor plati gazda din propriul buzunar, 47 de politisti din judetul Iasi au cerut sa fie mutati acasa. Desi pare de necrezut, infractorii sunt lasati in libertate, iar politistii sunt trimisi la vatra. Posturile de politie sunt la un pas de a-si inchide usile, dupa ce satele au ramas fara agentii in uniforma. Criza financiara obliga politistii sa renunte la activitatea lor, transformand municipiul intr-un oras fara stapani. Politistii primesc zile libere in loc de bani, iar cei care beneficiau de chirie sunt chemati in localitatile de domiciliu. In prezent, mai multi politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, care nu mai primesc bani de chirie, au facut raport de transfer in localitatea de domiciliu. Cativa au primit deja unda verde de la conducerea politiei si au parasit postul pe care-l ocupau. Pentru unii dintre politisti raspunsul a fost "nu", intrucat comunele sunt pe punctul de a ramane fara aparare. Conducerea IPJ Iasi nu-i lasa sa plece acasa si nici bani de gazda nu le dau. Pentru ca sansele sa mai primeasca banii de chirie sunt nule, politistii care erau detasati cu serviciul in mediul rural au cerut acum sa se intoarca acasa. Din 130 de politisti din subordinea institutiei care au dreptul sa ceara mutarea in localitatea de domiciliu pe motiv ca nu mai primesc bani pentru chirie, peste 47 au facut cerere de transfer la locul de domiciliu. Daca aproximativ 30 de politisti si-au vazut visul cu ochii, alte cateva zeci mai au de asteptat. "Marea majoritate a celor care au solicitat acest lucru au fost transferati la locul de domiciliul sau intr-o zona mai apropiata. Ponderea o detin cererile de transfer din mediul rural catre mediul urban", a declarat comisarul sef Ioan Scripniciuc, seful IPJ Iasi.

Sate fara aparare

Oamenii legii sunt purtati pe drumuri si amagiti cu planuri marete in speranta ca poate vor renunta la cererea de transfer. Aceasta in conditiile in care posturile comunale se confrunta cu un deficit urias de personal: unul sau doi politisti asigura ordinea in sase-sapte localitati. Din cele 93 de posturi de Politie din judet, peste 20 au doar cate un politist din cauza sistarii platii chiriilor. In cazul in care opteaza pentru concediu, politistul este inlocuit de un alt lucrator dintr-o comuna invecinata sau chiar de la sectiile din Iasi. In 80 la suta din posturi sunt cate doi lucratori, iar la restul - peste trei. "Avand in vedere ca li s-a oferit posibilitatea de a pleca la locul de domiciliu, tot mai multi politisti solicita transferul. Daca multe cereri au fost solutionate favorabil, alte cateva au fost respinse. Sunt comune in care sunt doar cate doi politisti si transferul este imposibil. Politistii nu au primit banii pentru chirie si, in aceste conditii, nu pot fi obligati sa ramana", a declarat Vasile Ciuhureanu, presedintele Biroului Teritorial al Sindicatului National al Politistilor Iasi.



Politistii, specie pe cale de disparitie

Politia ieseana este pe cale de disparitie, avand in vedere ca posturile comunale sunt pe punctul de a trage obloanele. "Nu mai putem sta in conditiile astea. Am scris cererea de transfer si asteptam sa plecam. Nu avem alte solutii", a declarat un agent detasat la un post de politie. In prezent, politistii detasati in alte orase decat cel de domiciliu trebuie sa-si plateasca chiria cu bani din propriile buzunare. Desi au dreptul la o suma de bani care sa le asigure o parte din pretul chiriei atunci cand sunt detasati in interes de serviciu in alt oras, oamenii legii vor trebui sa uite de drepturile considerate sfinte. Potrivit legii, politistii repartizati in alt oras decat in cel de domiciliu primesc pana la 50 la suta din salariul de baza drept compensatie pentru plata chiriei. Numarul redus al celor care vegheaza la respectarea legii si infractionalitatea care a atins proportii insemnate in special in mediul rural le dau de gandit oamenilor legii. Conducerea IPJ Iasi este in cautare de solutii, in speranta ca va reusi sa-i determine pe ceilalti politisti sa nu paraseasca posturile de politie. "Se cauta solutii pentru amenajarea unor spatii care vor servi drept locuinte pentru politistii detasati in alte localitati. Au fost alocati ceva bani pentru efectuarea unor reparatii la locuintele de serviciu care se aflau in stare de degradare", a mai adaugat seful IPJ.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

nesimtitul  | #80644
bai da analfabetul si schilodul ala de ciopraga de la rutiera nu pleaca si el odata ca tare neam mai saturat de fitele si figurile lui de la comuna de unde se trage, lasa-ne....
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2684 (s) | 22 queries | Mysql time :0.154629 (s)