Sport

„Înfrângere dureroasă! Suntem eliminați de România de la EURO!” Maghiarii se plâng de „cartonașul roșu prostesc”!

Publicat: 29 mart. 2021
Jucătorii naționalei U21 la fotbal
Jucătorii naționalei U21 la fotbal sunt la un pas de calificare la EURO 2021

România U21 a învins Ungaria U21, scor 2-1, în grupele EURO 2021, la capătul unui meci în care greșelile arbitrului belgian Lawrence Visser au fost evidente.
Alex Mățan și Alex Pașcanu au marcat golurile tricolorilor, după ce maghiarii au deschis scorul în minutul 56, prin Csonka.

Maghiarii se plâng de „cartonașul roșu prostesc”

Presa din Ungaria a consemnat eliminarea reprezentativei U21 de la EURO, care a pierdut două meciuri din două, și s-a plâns de „eliminarea prostească” a lui Szoke, care a părăsit terenul după 42 de minute, în urma a două cartonașe galbene.

„Înfrângere dureroasă: suntem eliminați de România de la EURO! Ungaria a pierdut contra României pe Boszik Arena, din Budapesta, scor 1-2, iar Ungaria nu mai poate avansa din această grupă. Zoltan Gera a încercat să vină cu schimbări, dar ultima parte a meciului a adus o dominare și mai clară a României la nivel de posesie. Ai noștri au încercat să compenseze omul în minus cu o organizare defensivă și multă fugă. O lovitură de la colț a cauzat multă dezordine în careul nostru, iar Alex Pașcanu a marcat. Grație acestuia, România a câștigat meciul și nu vom cunoaște niciodată ce s-ar fi întâmplat fără acel cartonaș roșu prostesc. Din cauza înfrângerii, Ungaria nu mai are șanse să avanseze din grupă”, a scris Nemzeti Sport.

„Am luptat eroic, dar Ungaria U21 a fost eliminată de români. Naționala Ungariei, care a jucat mai bine de o repriză cu un om în minus, a pierdut cu 1-2 contra României”, a scris și M4Sport.

Clasament grupa A EURO 2021

1. România U21 – 4p (2 meciuri)
2. Germania U21 – 4p (2 meciuri)
3. Olanda U21 – 2p (2 meciuri)
4. Ungaria U21 – 0p (2 meciuri)

Pe 30 martie sunt programate duelurile Germania – România și Ungaria – Olanda.





Adauga un comentariu