News Flash:

Ingheata caloriferele?

11 Septembrie 2007
1594 Vizualizari | 0 Comentarii
Ingheata caloriferele
• Ieri, Consiliul Local a aprobat deblocarea sumei de 13,5 milioane RON (135 miliarde lei) catre SC CET Iasi SA, bani cu care s-a platit o parte din factura restanta catre E.ON Gaz Romania • Decizia nu rezolva criza prin care trece termocentrala care produce in continuare agent termic in pierdere si are datorii de sute de miliarde lei catre bugetul de stat si ceilalti parteneri de afaceri • Asta inseamna ca o astfel de criza, ca cea prin care a trecut CET care nu a putut furniza apa calda din cauza ca nu a avut gaz metan, se poate repeta in plina iarna • In 2007, pierderile termocentralei s-au dublat fata de 2006 si vor creste in continuare daca nu este adoptata o strategie de restructurare. Primarul a spus ca s-a ajuns intr-o astfel de situatie deoarece termocentrala a fost neglijata de Guvern • Pe de alta parte, consilierii opozitiei, printre care Radu Botez si Constantin Axinia, au sustinut ieri ca termocentrala trebuie restructurata in proportie de suta la suta


Ieri, conducerea SC CET Iasi SA si-a platit datoria restanta catre E.ON Gaz Romania si a fost reluata furnizarea gazului metan catre termocentrala ieseana. Astfel, criza gazului s-a solutionat si cu ajutorul municipalitatii, prin intermediul Consiliului Local care in sedinta extraordinara de ieri, a aprobat sa fie virata suma de 13,5 milioane RON (135 miliarde lei) in conturile termocentralei iesene pentru ca sefii SC CET Iasi SA sa poata achita factura restanta de aproximativ 22 milioane RON (220 miliarde lei) catre E.ON Gaz Romania.
Reamintim ca pe 31 august a.c., E.ON Gaz Romania a sistat furnizarea gazului metan catre SC CET Iasi SA, ca urmare a datoriilor foarte mari pe care termocentrala ieseana le avea catre compania distribuitoare de gaz. Timp de 10 zile, SC CET Iasi SA a functionat numai pe pacura si nu a putut distribui apa calda decat blocurilor racordate la sistemul central de termoficare, iar blocurile care erau racordate la centrale pe gaz au ramas in tot acest timp fara apa calda, desi locuitorii erau cu plata datoriilor la zi. De ieri seara, cei mai multi dintre iesenii au din nou apa calda, iar sefii SC CET Iasi SA au sustinut ca sunt multumiti pentru ca in cele din urma s-a rezolvat problema. "Suntem multumiti ca in cele din urma am reusit sa ne achitam integral datoriile catre E.ON Gaz Romania. Fara ajutorul municipalitatii nu reuseam sa ne achitam aceasta ultima datorie, si probabil nu reuseam in perioada imediat urmatoare sa ne platim suma ramasa. Speram ca prin aceasta criza sa tragem concluziile de rigoare si in viitorul apropiat sa nu ne mai confruntam cu astfel de probleme", a declarat Vasile Dumitriu, responsabilul relatii cu publicul al SC CET Iasi SA.

Banii au venit, dar cu scandal

Desi Consiliul Local a aprobat in unanimitate acordarea sumei de 13,5 milioane RON (135 miliarde lei), in cadrul sedintei a avut loc o lunga dezbatere privind aprobarea acestor bani. "Sa ne ferim de masuri populiste. Vrem o strategie clara si de lunga durata pentru ca SC CET Iasi SA sa nu mai acumuleze datorii asa de mari. Cineva din partea administrativa ar trebui sa isi asume responsabilitatea pentru stabilirea unei strategii care sa poate fi aplicata pe o perioada cat mai indelungata", a declarat Radu Botez, consilier local. Radu Botez a propus si o serie de posibile solutii, printre care trecerea din proprietatea SC CET Iasi SA in proprietatea asociatiilor de proprietari a punctelor termice cu centrale pe gaz, astfel incat acestea sa poata incheia contracte directe cu furnizorul de gaze si facturile sa fie platite la nivel de punct termic. De asemenea, o alta solutie propusa este aceea a acordarii unei autonomii punctelor termice aflate la distanta mare de termocentrala ieseana si montarea unor centrale pe gaz sau centrale pe combustibil, astfel incat fiecare punct termic sa dispuna de propriul sau sistem de incalzire. Primarul Gheorghe Nichita a fost impotriva unor astfel de solutii, sustinand ca solutia propusa de consilierul local a fost aplicata in anul 2003, cand functiona SC Termo Gaz SA, si nu a mers. "Aceste solutii care au fost propuse au mai fost incercate nu cu mult timp in urma si s-au dovedit a fi un adevarat dezastru. Din cauza unei dorinte de autonomie a unor puncte termice, au fost instalate centrale termice proprii si peste 2.000 de familii au ramas fara apa calda. Si in cele din urma costurile acestor experiente esuate au fost suportate tot de catre termocentrala ieseana", a declarat Gheorghe Nichita.
Consilierul local Tiberiu Brailean a sustinut ca actuala criza a gazului se datoreaza lipsei unor restructurari si a unui management slab, iar banii care SC CET Iasi SA ii va primi nu rezolva problema decat pe termen scurt. Tiberiu Brailean a declarat ca se teme de o eventuala vanzare a activelor termocentralei si astfel un monopol de stat se va transforma intr-un monopol privat mult mai costisitor si foarte dezastruos. "Situatia de la SC CET Iasi SA e foarte delicata din cauza lipsei unei restructurari, si a unui management slab. Banii acordati SC CET Iasi SA nu rezolva problema decat pe termen scurt, Iasiul trebuia sa inceapa mai din timp restructurarea termocentralei. Ma tem ca se asteapta vanzarea activelor termocentralei la vreun rus, pakistanez sau chiar catre E.ON Gaz Romania, care deja si-a anuntat interesul in ceea ce priveste privatizarea SC CET Iasi SA. Un monopol de stat se va transforma intr-un monopol privat, ceea ce ar reprezenta un dezastru deoarece vor disparea subventiile atat de la guvern cat si de la municipalitate, iar iesenii nu vor putea sa isi plateasca facturile integral", a declarat Tiberiu Brailean.



Dati-i afara

Constantin Axinia a fost impotriva deblocarii fondurilor municipale catre SC CET Iasi SA. Acesta a dat exemplul companiei pe care o conduce. Astfel, CFR Iasi are o datorie de 146 milioane Euro catre E.ON Moldova si o buna parte din caile ferate au ramas pentru un timp fara curent electric deoarece au fost deconectate de la reteaua electrica. Cu toate acestea, compania nu a primit nici un ajutor de la stat, si in acest context, Constantin Axinia a spus ca nu-si poate explica de ce termocentrala este subventionata de Consiliul Local. "Vinovata pentru aceasta criza nu este Primaria sau Consiliul Local, ci conducerea SC CET Iasi SA. Schimbati conducerea de la SC CET Iasi SA si restructurati intreaga termocentrala, pentru ca in toamna sa nu ajungem sa ne intrebam daca sa marim pretul gigacaloriei sau de unde o sa luam carbunele. Cetatenii nu trebuie sa plateasca din buzunarul propriu incompetenta celor de SC CET Iasi SA", a declarat Constantin Axinia, directorul CFR Calatori.
Primarul Gheorghe Nichita a declarat ca actuala conducere a SC CET Iasi SA a preluat vechile probleme si a fost nevoita sa gaseasca solutii pentru datoriile lasate de vechii sefi ai termocentralei. Totodata, el s-a declarat dezamagit de faptul ca in cadrul Consiliului Local a inceput deja campania electorala. "Sunteti oameni politici si numai politic vorbiti. SC CET Iasi SA e pusa la zid intr-un mod incorect de catre E.ON Gaz Romania, iar termocentrala ieseana nu a fost atat de mult ajutata de catre guvern precum au fost ajutate alte termocentrale din restul tarii, care au primit de 7-8 ori mai multi bani. SC CET Iasi SA nu a avut sustinerea care trebuia din partea guvernului, iar datoriile sunt acumulate tocmai din anul 2000. Noi am platit subventiile catre termocentrala in proportie de suta la suta", a declarat Gheorghe Nichita. In anul 2005, termocentrala ieseana a inregistrat pierderi de peste 25,6 milioane RON (256 miliarde lei), iar in 2006, SC CET Iasi SA a avut pierderi de 20 milioane RON (20 miliarde lei). In 2007, pierderile termocentralei s-au dublat si vor creste in continuare daca nu este adoptata o strategie de restructurare.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dati-i afara
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1305 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013676 (s)