Culinar

Ingrediente pentru musaca cu ciuperci

Publicat: 22 iun. 2020

Preparatele de post pot fi la fel de savuroase ca oricare altele dacă ştii cum să le prepari. Ţi-am pregătit pentru azi o alternativă a musacalei clasica, carnea fiind înlocuită de ciuperci. Este simplu de preparat şi va fi apreciată de întreaga familie.

Ingrediente:

500g cartofi
1 kg ciuperci
1 ceapă
3-4 căţei de usturoi
o conservă de roşii tăiate cubuleţe
2 roşii medii
o legătură mărar
½ ardei gras, roşu
150 g brânza tofu
4 lg ulei de măsline
sare
piper

Mod de preparare:

Spală cartofii şi curăţă-i de coajă. Taie-i apoi felii rondele şi prăjeşte-i în baie de ulei ana devin uşor crocanţi. Scoate-i pe un prosop de hârtie şi lasă-i să se răcească. Spală bine ciupercile şi taie-le bucăţele mici.

Toaca ceapă mărunt şi pune-o la calit într-o tigaie încăpătoare, alături de uleiul de măsline. Când începe să se înmoaie adauga şi usturoiul pişat foarte bine. Lasă-le timp de un minut apoi adăugă ciupercile şi un praf de sare. Vupercile îşi vor lăsa foarte multă apă. Fierbe-le împreună până când nivelul apei scade la jumătate.

Între timp, adaugă în robotul de bucătărie conserva de roşii şi ardeiul gras şi pasează-le până obţii o pastă fină. Adaugă pasta peste ciuperci şi lasă totul să dea în clocot. Când este gata amesteca totul cu brânză tofu, rasă şi mărarul tăiat mărunt. Asezonează cu sare şi piper după gust.

Sărează cartofii şi aşază un strat generos în tavă unsă în prealabil cu ulei şi tapetata cu pesmet. Adaugă apoi compoziţia de ciuperci şi pune restul cartofilor deasupra.

Peste cartofi adauga un rând de roşii tăiate felii. Opţional poţi presăra deasupra brânza tofu rasă. Coace musaca timp de 30 de minute la cuptorul încins la 180 de grade Celsius. Serveşte musacaua caldă, alături de o salată de roşii.





Comentarii
Adauga un comentariu