Culinar

Ingrediente pentru pui cu miere şi muştar

Publicat: 08 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ingrediente pentru pui cu miere şi muştar

Dacă nu obişnuieşti să consumi carne de porc de sărbători şi vrei să o înlocuieşti un preparate mai uşoare din pui, atunci trebuie să încerci această reţetă de piept de pui cu miere şi muştar. Este perfectă pentru masa de Crăciun, fie că o serveşti în familie sau ai musafiri.

Ingrediente pentru pui cu miere şi muştar:

  • 1/2 kilogram de piept de pui dezosat:
    250 ml miere
    150 grame muştar
    1 linguriţă de busuioc (verde sau uscat)
    1 linguriţă boia de ardei dulce sau picant (după preferinţe)
    Câteva fire de pătrunjel sau o linguriţă de pătrunjel uscat
    Sare şi piper după gust

Mod de preparare:

Bucăţile de piept de pui se presară cu sare şi piper şi se aşează una câte una într-un vas termorezistent uns cu ulei sau unt, scrie revistafelicia.ro. Se amestecă într-un castron sau bol mierea cu muştarul şi ingredientele uscate, se presară boia şi se toacă foarte mărunt pătrunjelul sau busuiocul dacă sunt verzi. Totul se amestecă foarte bine. Jumătate din acest amestec se toarnă peste bucăţile de piept de pui cu grijă să fie acoperite peste tot.

Carnea astfel preparată se pune la cuptorul preîncălzit la foc mediu timp de jumătate de ora. După acest interval de timp se întorc bucăţile de pui cu ajutorul unei spatule şi se toarnă şi cealaltă jumătate de amestec. Se mai lasă la cuptor aproximativ 15-20 minute, sau până când bucăţile de carne au prins crusta şi sunt bine rumenite (se testează cu o furculiţă).

Adauga un comentariu