News Flash:

Inmormantari fara de morti intr-o Basarabie calatoare

24 Iulie 2008
771 Vizualizari | 0 Comentarii
Intr-o duminica de iulie, jurnalistii din Basarabia si-au condus pe ultimul drum un coleg, plecat fara de vreme, precum li se zice la noi celor care nu-si asteapta randul, ci o iau grabiti spre alte taramuri. Avea doar 56 de ani, il chema Constantin Partac, fusese directorul Televiziunii Nationale din Republica Moldova in anii 1990-1994, cand basarabenii, dar si o buna parte din Tara (pe atunci TVM era retransmisa simultan si in Romania), nu se culcau fara a privi emisiunea de actualitati "Mesager" (conform sondajelor din acea perioada 92 la suta dintre basarabeni priveau zilnic respectiva emisiune), construise, precum se apreciaza acum, o institutie audiovizuala publica pe cand in Europa de abia se dibuia statutul unor astfel de institutii. A fost un profesionist si un promotor al standardelor democratice ale presei, astfel ca disparitia lui inseamna cu adevarat o pierdere de neinlocuit pentru breasla jurnalistilor din Basarabia.

In virtutea intelepciunii de care a dat dovada pe parcursul vietii sau poate chiar gratie doleantei lui, a fost inmormantat la tara, intr-un sat nu departe de Chisinau, urmarind, se prea poate si in acest fel, sa ne contacteze la o realitate pe care adeseori scapam sa o privim cu ochii breslei si sa o identificam drept pericol pentru destinul acestui pamant. Asa s-a intamplat ca la plecarea lui, alti doi grabiti din acel sat i-au facut "companie", numai ca in loc de trei sicrie, preotul bisericii a tamaiat doar doua, pe al treilea sicriu inlocuindu-l o fotografie cu chipul unui barbat de nici 40 de ani. Intrebat de aceasta ciudata, la prima vedere, priveliste, preotul acelei biserici avea sa ne spuna ca pentru el, dar si pentru toti preotii, fara exceptie, din Basarabia sau din "astlalta Moldova, din stanga Prutului", "treaba asta", adica inmormantarile fara de morti, nu mai sunt demult ceva iesit din comun. Se intampla sa le savarseasca de cate 10-15 ori pe an, ba uneori si mai mult, fiindca de cand localnicii acestui pamant sunt vanturati in toate patru parti ale lumii, astfel de "petreceri pe ultimul drum" se ridica la rang de fenomen. Or, desi merg in strainataturi dupa o viata mai buna, multora dintre ei nici trupurile nu le pot fi aduse acasa, fiindca cheltuieli de acest fel nu sunt incluse de regula in planurile nimanui - nici in ale celor plecati, nici in ale celor ramasi. "Problema cea mare, continua preotul, nu consta doar in inmormantarile fara de morti, sau cu fotografii, precum ati vazut, problema e ca din cele peste 100-120 de inmormantari pe an, cate se intampla in satul meu, doar 20 la suta sunt persoane trecute de 60 de ani, adica cei care mor la vremea oranduita de Dumnezeu, in rest, lumea pleaca pe un capat inainte de vreme. De ce, ati putea sa-mi puneti intrebarea? Ca preot, trebuie sa va raspund ca acest lucru se intampla din cauza ca ne-am indepartat de credinta in Cel de Sus, nu ducem o viata cumpatata in toate si Dumnezeu ne scurteaza veleatul, dar ca om, raspunsul ar fi - din mare zbucium pentru o bucata de paine. Marea majoritate a localnicilor n-o gasesc pe aceste meleaguri si, vlaguiti in modul cel mai direct de foame, apuca drumurile, cel mai adesea periculoase, fiindca plecarile lor sunt ilegale pentru Europa nu au vize, iar in Rusia mediul este preponderent criminal pentru cei aflati intre cer si pamant. Alt fenomen al vremurilor pe care le traim este schimbarea notiunilor din pomelnice, pe care in virtutea datoriei de preot, trebuie sa le citesc la slujbele religioase. Printre pomenirea in altar a celor adormiti, la iesirea cu Sfintele Daruri in randuiala slujbei, ma rog mai bine de o ora, alteori chiar si mai mult, pentru sanatatea "bolnavilor", dar, mai ales, pentru sanatatea si ferirea de primejdii a "calatorului" sau "calatoarei" cutare si cutare, numele carora se insiruie in listele interminabile ale celor ramasi sa-i astepte. De multe ori ma gandesc ca pentru cei ce se intreaba, putere sau societate civila, cati basarabeni sunt plecati peste hotare, slujbele de pomenire din biserici ar putea sa le ofere cele mai veridice date statistice". Dupa inmormantarea colegului de breasla, am devenit, cu voie si fara de ea, atenta la rugaciunile pentru sanatatea celor vii in bisericile basarabene. De atunci, mintea si cugetul mi-e plin de insiruiri de nume ce par sa nu se mai termine: "calatoarea Viorica", "calatorul Aurel", "calatoarea Cristina", "calatorul Adrian", "calatoarea Mihaela", "calatorul Vasile", s.a.m.d. s.a.m.d... Pana cand si pana unde va muri, dar si va "calatori" "saraca sora, basaraba", vorba cunoscutului poem al lui Adrian Paunescu?


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1277 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019749 (s)

loading...