Economic Local

Inspectorii APIA au autorizat cereri în valoare de 1,5 milioane de euro, subvenții pentru fermierii din Iași. Plățile finale au demarat de câteva zile

Publicat: 07 dec. 2022
Inspectorii APIA au autorizat cereri în valoare de 15 milioane de euro subvenții pentru fermierii din Iași. Plățile finale au demarat de câteva zile
Ieșenii primesc subvențiile de la APIA

Inspectorii APIA au autorizat noi cereri ce au fost depuse de fermierii din Iași, care vor să obțină subvențiile de la APIA. Specialiștii autorizează zilnic noi cereri pentru obținerea subvențiilor, în ultimele zile fiind acceptați la plată sute de fermieri care vor primi 1,5 milioane de euro

Această sumă reprezintă o parte din cea pe care o vor încasa fermierii pentru producția din anul 2022, precum și plata finală a subvențiilor. Până pe 2 decembrie 2022 au primit avansul din subvenții, respectiv 30 de milioane de euro. Dacă agricultorii au încasat până acum 70 la sută din cuantumul stabilit pentru fiecare schemă de plată, aceștia vor încasa 30 la sută din sumele finale.

Astfel, dacă în schema unică de plată pe suprafață, una dintre cele mai solicitate scheme de finanțare, au primit 333 de euro la hectar, din cei 476 de lei, respectiv 96 de euro la hectar, diferența de 143 de lei o vor primi în această perioadă. Campania de plăți se va încheia în luna iunie din anul 2023.

Inspectorii APIA au autorizat cereri în valoare de 1,5 milioane de euro

Sumele pentru fiecare schemă în parte au fost stabilite după campania de depunere a cererilor, în primăvara acestui an. Chiar dacă 17.000 de fermieri au cerut subvenții peste 280.000 de hectare, nu toți agricultorii vor primi banii pentru că nu au îndeplinit condițiile. Specialiștii susțin că a scăzut numărul ieșenilor care iau în mod necuvenit subvenții.

APIA a stabilit pentru plata redistributivă că fermierii care au între 1 și 5 hectare primesc 30 la sută din 5 euro, cuantumul la hectar. Cei care au până la 30 de hectare primesc 30 la sută din 48 de euro, la hectar. Suma stabilită pentru plata pentru înverzire este de 58 de euro, la hectar, astfel că fermierii primesc 30 la sută din această sumă, iar tinerii fermieri, 30 la sută din 48 de euro, suma pe hectar.

Zeci de fermieri au semnat cererile pentru subvenția la motorină

În această perioadă, fermierii semnează cererile-acord pentru finanțare, aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Termenul este sfârșitul anului 2023. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare, ca diferența dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse, având o valoare unitară de 1,630 lei/litru, în conformitate cu HG nr. 146/2022.

Sectoarele care beneficiază de ajutorul de stat sunt vegetal, zootehnic (inclusiv apicultură – n.r.) și îmbunătățiri funciare. La nivel național, valoarea ajutorului de stat, acordat sub formă de rambursare este de 248.752.348 de lei pentru un număr de 17.525 de beneficiari, cu cantitățile de motorină determinate, cu acciza redusă de 152.608.742,008 litri. Fermierii din Iași au primit subvenția la motorină pentru trimestrul III.

Pe de altă parte, inspectorii APIA au autorizat cereri și pentru fermierii care au avut nevoie de adeverințe pentru creditele la bănci.




Adauga un comentariu