News Flash:

Institutul euroregional de cooperare culturala

15 Martie 2007
912 Vizualizari | 0 Comentarii
La Palatul Culturii din Iasi a avut loc ieri, incepand cu ora 17.00, festivitatea inaugurala a Institutului Euroregional de Cooperare Culturala (IECC). Cu prilejul lansarii oficiale a Institutului Euroregional de Cooperare Culturala, a fost prezent si Principele Radu de Hohenzollern-Verigen, care si patroneaza organizatia. Institutul, un proiect social, isi propune sa fie o punte de comunicare si promovare la nivel socio-cultural.

Ca organizare, IECC are opt departamente, dupa cum urmeaza: departamentul de studii si cercetari culturale si educationale, departamentul de pregatire profesionala in domeniul culturii si educatiei, departamentul de digitalizare a documentelor, departamentul pentru minoritati, departamentul de turism cultural, departamentul de cooperare economica, departamentul de cooperare sanitara si departamentul de cooperare juridica. Obiectivul general al organizatiei este sa asigure si sa creeze un spatiu cultural in Euroregiunea Siret-Prut-Nistru si Euroregiunea Prutul de Sus. Presedintele Institutului, lector univ. dr. Dorel Zaharia, este masterand in managementul cultural. Dupa alocutiunile personalitatilor politice locale a luat cuvantul si Alteta Sa, Principele Radu de Hohenzollern-Verigen. Desi s-a aratat bucuros de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, Alteta Sa a atras atentia ca aceasta n-a fost decat un pas mic dintr-un lung sir. "Greul de acum urmeaza. Realele probleme ale romanilor, pusi fata in fata cu vest-europenii, vor fi mult mai intense. Aceasta deoarece nimeni nu va tolera intarzieri si lamentari de prisos", a afirmat in alocutiunea sa Principele Radu. Mai mult, pentru acesta, initiativa de infiintare a unui astfel de proiect social este bine venita in contextul in care Romania trebuie sa arate si sa-si mentina o identitate. Dupa primul pas, preciza Alteta Sa, vor trebui sa fie bine chibzuite urmatoarele. In fapt, ceea ce urmeaza se poate numi o reusita sau nu.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1411 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026370 (s)