News Flash:

Instruire prin intermediul cursurilor de formare profesionala

1 Martie 2005
735 Vizualizari | 0 Comentarii
Centrul de Formare Profesionala din judetul Iasi deruleaza anul acesta 24 de cursuri in diferite domenii, precum constructii, agricultura, comert, alimentatie publica, prestari servicii, informatica si contabilitate. Dintre aceste cursuri de formare profesionala, 7 sunt preluate din 2004, iar restul sunt initiate in 2005. La inceputul acestui an, un numar de 46 de persoane au primit diploma de absolvent pentru cursurile din 2004, iar 130 de persoane sunt aproape de absolvire. Dintre cele 388 de persoane care au beneficiat de instruire profesionala si au absolvit cursurile Centrului de Formare Profesionala in 2005, 28 de persoane au fost angajate prin intermediul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) din judetul Iasi, iar 150 sunt monitorizate in vederea incadrarii. De asemenea, Centrul de formare profesionala a initiat un curs de ajutor mecanic auto pentru detinutii din Penitenciarul de maxima siguranta Iasi care mai au cel mult noua luni pana la eliberare, in care sunt inscrise 25 de persoane. In mediul rural, anul acesta sunt desfasurate 7 cursuri de instruire in vederea completarii studiilor, in functie de specificul zonei. Cursurile Centrului de Formare Profesionala au durata diferita, variind intre trei si noua luni de zile, iar costul, care trebuie suportat de persoana instruita, difera in functie de timpul aferent unui curs. Astfel, pentru un curs de trei luni va fi platita suma de 2,5 milioane lei, iar pentru un curs care dureaza cinci luni, circa 5 milioane lei. Persoanele care beneficiaza de gratuitate sunt somerii in plata si cele care au terminat perioada de somaj, dar sunt in cautarea unui loc de munca. Daniela GRADINARIU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3450 (s) | 22 queries | Mysql time :0.223739 (s)