News Flash:

Intalnire intre descendentii familiei Romanov si cei ai sultanilor otomani

14 Decembrie 2009
1053 Vizualizari | 0 Comentarii
Descendentii familiei imperiale ruse Romanov si ai celei a sultanilor otomani s-au intalnit, sambata, la Istanbul, in cadrul unei intrevederi istorice pentru cele doua dinastii destramate de secolele de conflicte, informeaza AFP. Marea Ducesa Maria Vladimirovna, considerata de anumiti monarhisti rusi drept sef al Casei Imperiale a Rusiei, si Osman Selahaddin Osmanoglu, nepotul sultanului Mehmed al V-lea (1909-1918) dupa mama si al sultanului Murad al V-lea (1876) dupa tata, au avut o intalnire oficiala la consulatul Rusiei de la Istanbul. Cei doi au deschis un bal de caritate organizat pentru a marca 210 ani de la nasterea poetului rus Alekandr Puskin. "Este vorba de o prima intalnire oficiala intre marea ducesa si un membru a Casei Osman", a declarat Aleksandr Zakatov, seful de cabinet al Mariei Vladimirovna, precizand ca nici o intalnire de acest tip nu a fost posibila mai devreme intre cele doua dinastii. Mai multe intalniri private au avut deja loc, in trecut, intre Romanovii si otomanii exilati in diverse tari. Osmanoglu a trait in exil in Egipt si Marea Britanie, inainte de a primi permisiunea sa se intoarca in Turcia in 1974. In ceea ce o priveste, Maria Vladimirovna a trait in Franta si Egipt. "Aceasta intalnire simbolizeaza dezvoltarea prieteniei ruso-turce dupa o istorie marcata de numeroase razboaie intre dinastiile noastre", a spus Zakatov. "Trecutul s-a terminat, nu ne vom mai razboi", a comentat Osmanoglu, care a vizitat, impreuna cu Marea Ducesa, palatul Topkapi, resedinta sultanilor pana in 1853. Eterne rivale, imperiile rus si otoman s-au confruntat in numeroase randuri, in secolele XVII-XX, una dintre mize fiind accesul Rusiei la Marea Mediterana prin stramtorile Bosfor, care traverseaza Istanbulul, si Dardanele. Sultanatul otoman a fost abolit in 1922 si inlocuit, in anul urmator, de Republica Turca. Monarhia rusa a fost desfiintata in 1917, in urma revolutiei ruse.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1262 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015118 (s)