Economic Local

Întâlnire între primarii din Județul Iași în cadrul ARSACIS. Edililor le-a fost prezentată investiția de 500 milioane lei care va fi făcută în rețeaua de apă și canalizare din Iași

Publicat: 03 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Întâlnire între primarii din Județul Iași în cadrul ARSACIS. Edililor le-a fost prezentată investiția de 500 milioane lei care va fi făcută în rețeaua de apă și canalizare din Iași
Primarii comunelor din județul Iași s-au întâlnit în cadrul ARSACIS pentru a discuta despre investiția de 500 milioane lei

Primarii din județul Iași au participat la o întâlnire organizată de Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași ARSACIS în cadrul căreia le-au fost prezentate detaliile proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași. Realizată prin intermediul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) și ApaVital, aceasta este cea mai mare investiție realizată vreodată în județul Iași

A fost realizat un nou pas către implementarea Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași. Primarii din județul Iași, beneficiari
ai Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM), ce urmează a fi implementat de ApaVital SA Iași, au participat marți, 2 iunie 2020, la o întâlnire organizată de Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS. Participanților le-au fost prezentate proiectul, respectiv studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, analiza cost-beneficiu și strategia de tarifare
pe următorii ani.

În urma acestei întâlniri, reprezentanții Unităților Administrativ-Teritoriale beneficiare ale POIM și-au dat acordul pentru implementarea Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași, urmând a emite hotărâri de consiliu local în acest sens.

„Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României, identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 și în acord cu Cadrul Strategic Comun și Documentul de Poziție al serviciilor Comisiei Europene, având ca obiectiv specific creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației. Principalele rezultate urmărite, prin promovarea investițiilor în domeniul apei și apei uzate, vizează realizarea angajamentelor ce derivă din directivele europene privind calitatea apei destinate consumului uman – serviciu public de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății, extins la populația din localitățile cu peste 50 locuitori și epurarea apelor uzate – ape uzate urbane colectate și epurate pentru aglomerările cuprinse între 2.000 – 10.000 locuitori echivalenți”, au declarat oficialii Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS

Aproape 200 mii de ieșeni beneficiază de investițiile făcute prin ARSACIS

Valoarea Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași se ridică la 507,3 milioane de euro. Aceasta este cea mai mare investiție realizată vreodată la niveul municipiului Iași și se vor realiza prin intermediul a 14 contracte de lucrări, 4 contracte de furnizare echipamente și două contracte de servicii.

„Populația suplimentară care va beneficia de o mai bună alimentare cu apă va fi de peste 190 mii locuitori, iar peste 77 mii de locuitori vor beneficia de o mai bună tratare a apelor uzate”, au explicat reprezentanții ARSACIS.

JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions – n.r.) a aprobat la mijlocul lunii mai 2020 finanțarea proiectului în valoare de peste 500 milioane lei, derulat de ApaVital și care presupune extinderea și modernizarea rețelei de apă-canalizare în comunele din județ, fiind cel mai valoros proiect realizat vreodată în regiunea de Nord-Est.

Concret, rețeaua de distribuție a apei potabile se va majora cu 312 de km și va fi reabilitată pe o lungime de 28 de km în județul Iași. Și cea de aducțiune se va îmbogăți cu 256 de km în timp ce alți 38 de km vor fi reabilitați. În județ se vor înființa 50 de noi stații de pompare a apei potabile și 23 de tratare. Rețeaua de canalizare se va mări cu 536 de km, alți 13 km vor fi aduși la standarde moderne în timp ce vor fi înființate 362 de stații de pompare a apei uzate. Listele cu investiții în sistemele de alimentare cu apă, sistemele de colectare a apelor uzate, inclusiv pentru epurarea apelor uzate pentru fiecare localitate, au fost stabilite de comun acord de către Autoritățile Locale (UAT), ApaVital și Consultantul Eptisa, în cursul anilor 2016 și 2017.

Adauga un comentariu