News Flash:

Integrarea in societate a tinerilor din centrele de plasament

1 Iulie 2004
778 Vizualizari | 0 Comentarii
Fundatia Serviciilor Sociale Bethany a organizat ieri o conferinta cu tema "Comunitatea locala - resursa pentru integrarea socio-profesionala a tinerilor care ies din sfera de ocrotire a sistemului de protectie a copilului". Actiunea a urmarit sensibilizarea factorilor locali importanti care pot contribui la integrarea tinerilor institutionalizati in comunitate. Agenda intregului program, desfasurat in incinta Institutului Ecumenic "Sf. Nicolae", a cuprins mai multe etape de prezentare. A fost analizat atat serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viata independenta la copiii si tinerii din sistemul de protectie a copilului, cat si standardele acestuia. Dupa prezentarea unui studiu de caz, a urmat tema implicarii comunitatii locale in integrarea socio-profesionala a tinerilor nevoiti sa paraseasca sistemul de ocrotire a copilului, precum si rolul centrelor rezidentiale in formarea deprinderilor de viata independenta pentru tinerii institutionalizati. "Programele implementate de Directia de Asistenta Sociala si de organizatiile non-guvernamentale nu sunt suficiente, mai ales ca tinerii respectivi se confrunta cu multe realitati dure", a declarat Irina Braharu, director zonal al Fundatiei Serviciilor Sociale Bethany Iasi. Tinerii iesiti din centrele de ocrotire sunt nevoiti sa dea piept cu o serie de greutati pe care nu le-au mai intalnit, atat de ordin social, cat si profesional, ajutorul ce ar trebui sa il ofere societatea fiind redus. "Perioada de institutionalizare isi pune amprenta asupra tinerilor respectivi. In general, ei sunt respinsi de comunitate, iar procesul de integrare dureaza mult. Se confrunta des cu lipsa unei locuinte, lipsa unei pregatiri pentru a ocupa un loc de munca, ei nefiind capabili sa faca fata realitatii. Au nevoie de sprijin, dar comunitatea nu e educata sa-i primeasca. Eforturile care se fac nu sunt suficiente pentru a acoperi intreaga problematica", a adaugat Irina Braharu. Exista si cazuri fericite de copii institutionalizati care au terminat o facultate si au familii, dar pentru toti ceilalti, cel mai important e ca societatea sa ii ajute si nu sa-i marginalizeze.
Alex PALADE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1726 (s) | 22 queries | Mysql time :0.056046 (s)