News Flash:

Intensificarea violentelor a alertat Politia daneza

3 Martie 2009
557 Vizualizari | 0 Comentarii
Intensificarea violentelor a alertat Politia daneza
Politia din Copenhaga era ieri in stare de alerta, cerand intariri in suburbii pentru a pune capat violentelor dintre bandele de imigranti si motociclisti, soldate la sfarsitul saptamanii cu doi morti si patru raniti in capitala daneza, relateaza France Presse. Politia a decis mobilizarea trupelor, dupa ce a confirmat un nou schimb de focuri, cel de-al treilea la sfarsitul acestei saptamani, in noaptea de duminica spre luni la Copenhaga, incident considerat o reglare de conturi intre bande de infractori.

Acest conflict, care a izbucnit in august 2008, cu peste 60 de incidente armate, s-a soldat pana in prezent cu moartea a trei persoane si ranirea altora, provocand ingrijorare in randul locuitorilor din capitala. Ultimul schimb de focuri a avut loc ieri, in jurul orei locale 1.00 (3.00 ora Romaniei) intr-un bar din Amager, la sud-est de Copenhaga, la un kilometru de clubul Nomads des Hell`s Angels. "Doi tineri imigranti, cu fata pe jumatate acoperita, au intrat intr-un bar unde au ucis un barbat in varsta de 30 ani si au ranit alte trei persoane, printre care si o femeie", a declarat Henrik Svindt, comandantul unitatii speciale a politiei pentru combaterea criminalitatii organizate. "Agresorii au crezut ca acestia erau membri ai Hell`s Angels sau ai AK81, ceea ce nu era cazul", potrivit politistului. Membrii grupului Hell`s Angels au precizat pe site-ul lor ca victimele incidentului nu aveau legaturi cu clubul lor si nici cu cel al sustinatorilor lor din AK81. Sambata, un danez a fost ranit prin impuscare de trei imigranti in cartierul Noerrebro. Barbatul, care nu are nici o legatura cu bandele de motociclisti, este in continuare internat in spital in stare grava, potrivit politiei. Acest atac a avut loc dupa executarea unui irakian in varsta de 25 ani la Mjoelnerparken, un cartier cu populatie majoritar imigranta din Noerrebro.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1259 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019327 (s)

loading...