News Flash:

Interculturalitate in tarile Europei

19 Mai 2005
880 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri a avut loc la Casa de Cultura a Studentilor din Iasi un seminar international intitulat Interculturalitate in tarile Europei. Seminarul a fost organizat de Asociatia Nationala a Studentilor din Stiinte si Administratie (ANSSA) si a reunit mai multe personalitati ale lumii culturale iesene, dar si din strainatate. Prin seminarul acesta, organizatorii au vrut sa ofere o noua viziune asupra culturilor europene, unite prin idealurile, pasiunea pentru frumos si inedit. Participantii au avut mai multe discutii despre cultura diferitelor tari. Astfel, Andree Sigrun, directorul Centrului Cultural German, a prezentat cultura germana si care sunt similitudinile intre aceasta si cea romana. "Tarile Europei au un fond cultural comun, intre acestea fiind doar mici diferente de manifestare. Nu exista diferente asa de mari incat sa putem spune ca nu putem fi apropiati", a declarat Andree Sigrun. La lucrarile seminarului au participat si reprezentanti din Spania, care au prezentat toate sarbatorile din aceasta tara, atat cele religioase, cat si cele nationale. Astfel, au explicat originea Festivalului Tomatino, anume ca a pornit de la un om care canta pe strada atat de prost incat lumea a inceput sa arunce cu rosii in el. De atunci, italienii au pastrat acest obicei pana in zilele de astazi, chiar daca a fost interzis de cateva ori. La seminar a participat si un preot din Spania, Antonio Porpetta, care a aratat si acesta ca exista unitate culturala in diversitatea etnica. Dupa seminar a urmat un spectacol concurs, numit Amatorii de Diversitate.
Silviu DASCALU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2336 (s) | 24 queries | Mysql time :0.099571 (s)