News Flash:

Interese particulare, acoperite de o manta politica

20 Septembrie 2006
2310 Vizualizari | 0 Comentarii
Dr Eduard Crauciuc
• "Chiar prefectul Radu Prisacaru mi-a spus ca este o decizie politica si, dupa cum se vede, dorinta de desfiintare a spitalului apartine filialei PNL. Probabil este ideea domnului deputat Relu Fenechiu si se doreste o privatizare fortata a spatiilor spitalului. Exista interese particulare acoperite de o manta politica", a declarat directorul Maternitatii Elena Doamna • Nimeni nu a putut motiva conducerii spitalului de ce se doreste desfiintarea unitatii medicale •
Conducerea Maternitatii Elena Doamna sustine ca in spatele desfiintarii unitatii medicale exista interese particulare acoperite de mantaua politica a unor membri ai filialei Iasi a Partidului National Liberal (PNL). Managerul maternitatii, dr. Eduard Crauciuc, a declarat chiar ca fostul prefect Radu Prisacaru i-a spus ca desfiintarea spitalului este o decizie politica si nu exista cale de intoarcere. In urma discutiilor pe care le-a avut cu mai multi reprezentanti ai autoritatilor locale, si nu numai, directorul Crauciuc crede ca se doreste desfiintarea maternitatii pentru o eventuala privatizare a spatiilor existente in curtea spitalului. "Nimeni dintre autoritatile locale nu ne-a putut argumenta de ce se doreste desfiintarea maternitatii, in conditiile in care avem mai buni indici decat Maternitatea Cuza Voda si detinem cea mai mare clinica de obstetrica-ginecologie. Tot ni se spune de retrocedarea unor spatii ale spitalului, dar nu am primit nici macar o hartie in care sa se vorbeasca de retrocedare. Chiar prefectul Radu Prisacaru mi-a spus ca este o decizie politica si, dupa cum se vede, dorinta de desfiintare a spitalului apartine filialei PNL. Probabil este ideea domnului deputat Relu Fenechiu si se doreste o privatizare fortata a spatiilor spitalului. Exista interese particulare acoperite de o manta politica. Indiferent din ce partid face parte acea persoana, sa aduca motivatia de ce s-a luat de noi. Nu exista in PNL persoane cu o pregatire competenta care sa discute de sistemul sanitar. Politica se face la partid, si nu in spital. Ministerul Sanatatii nu mai spune nimic. Este clar ca cineva a pus ochii pe spatiile de la Maternitatea Elena Doamna si vrea sa ne dea afara. Ne-au sistat si investitiile pe motiv ca nu se stie daca vom mai functiona aici", a declarat directorul Eduard Crauciuc. Decizie bizara Conform unei statistici intocmite pe primele 8 luni ale anului in curs, directorul Crauciuc a afirmat ca indicele de complexitate pe caz rezolvat este de 0,62, fata de 0,51 cat are Maternitatea Cuza Voda. Tot in aceasta perioada, numarul pacientelor internate a fost depasit fata de valoarea contractata cu Casa de Asigurari de Sanatate. "Avem depasiri de aproximativ 4 miliarde lei pe primele 8 luni ale anului, peste 300 de cazuri in plus fata de ceea ce am contractat cu Casa. Initial au spus ca ne vor construi o sectie in curtea Maternitatii Cuza Voda, dar astea sunt visuri avand in vedere cum merg treburile la noi. Nu putem accepta sa fim condusi de Maternitatea Cuza Voda, avand in vedere ca are indici mai slabi decat noi. Asta ar insemna sa fim descalificati din start. La sedintele cu directorii unitatilor medicale noi nici nu mai figuram ca si cum nici nu am mai exista. Se doreste cu orice pret ca Maternitatea Elena Doamna sa dispara", a spus directorul Crauciuc.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

decizie bizara
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1340 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013063 (s)