Economic Local

Înterzis în transportul public! Doar cadrele medicale și polițiștii din Iași mai pot circula cu autobuzele și tramvaiele

Publicat: 25 mart. 2020

Începând de astăzi, 25 martie, accesul în mijloacele de transport public de călători ale CTP Iași se va face doar pe baza legitimației de serviciu sau a unei adeverințe eliberate de angajatorii unităților medicale, care să ateste calitatea de angajat. Măsura a fost luată pentru a interzice utilizarea transportului public de călători pe toate traseele din Municipiul Iași și zona exterioară aflată în administrarea SC Compania de Transport Public Iași SA, cu excepția cadrelor medicale și nemedicale din cadrul spitalelor, dispensarelor, cabinetelor medicale, precum și a tuturor angajaților farmaciilor din Iași.
Tot excepție constituie toți angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ai Poliției Locale Iași, care vor utiliza aceeași modalitate de identificare.

Obligați să poarte mănuși și măști de protecție

„Pentru toate societățile comerciale de pe raza Municipiului Iași care își continuă activitatea se vor organiza la cerere curse speciale dedicate acestora pe bază de contract încheiat cu SC Compania de Transport Public Iași SA, pe bază de tichet de călătorie sau abonament. Toate celelalte măsuri luate anterior rămân valabile”, au explicat reprezentanții CTP Iași.

Toate persoanele enumerate mai sus care vor utiliza transportul public sunt obligate, pentru a avea acces în mijlocul de transport, să poarte mănuși de protecție de unică folosință și mască de protecție pentru căile respiratorii. În toate situațiile menționate, mijloacele de transport în comun nu pot fi utilizate decât în limita locurilor pe scaune.



loading...

Comentarii
Adauga un comentariu