News Flash:

Intoxicatie in masa la cantina Titu Maiorescu

3 Iunie 2002
1324 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa ce au consumat eclere de la o cantina din campusul universitar "Titu Maiorescu", saisprezece studenti au prezentat simptome de toxiinfectie alimentara. •Directia Sanitar Veterinara a recoltat probe microbiologice din produse, urmand a stabili factorul ce a generat toxiinfectia •Cele 38 de persoane care lucreaza in bucatarie nu au carnete de sanatate •A fost pus sigiliu pe bucataria cantinei Saisprezece studenti din campusul universitar "Titu Maiorescu" au ajuns la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi dupa ce au consumat eclere de la cantina campusului. Sambata dupa-amiaza au fost internati primii zece tineri, printre care se numara si baiatul uneia dintre bucatarese, iar in timpul zilei de ieri, au fost trimisi cu simptome mai usoare de toxiinfectie alimentara alti sase studenti. Dupa acest incident, Directia Sanitar Veterinara a fost imediat sesizata. Au fost recoltate probe microbiologice din produsele de patiserie, urmand ca, in 72 de ore, sa se cunoasca rezultatul pentru a putea stabili agentul declansator al toxiinfectiei alimentare. Eclerele erau facute din oua, margarina, ciocolata, faina si apa si au fost produse in bucataria cantinei. La o prima apreciere, se banuia ca totul se trage de la ouale aduse de la o societate din Braila. Stocul de 250.000 de oua a fost livrat joi, o parte din aceasta cantitate ajungand la cantina si la alte unitati comerciale din Iasi. "La Directia Sanitar Veterinara nu a fost primita, deocamdata, nici o sesizare care sa aiba vreo legatura cu ouale ce au fost distribuite in magazine", a spus dr. Vasile Hritcu, directorul DSV. "Se presupune ca este vorba de un stafilococ existent in interiorul chioscului. Acesta nu este autorizat sanitar-veterinar", a continuat directorul DSV. Pana nu se primesc rezultatele probelor microbiologice, nu poate fi avansata nici o ipoteza in legatura cu cele intamplate. "Este prematur sa ne pronuntam. Cred ca una dintre materiile prime din compozitia eclerului a declansat toxiinfectia", a declarat Bogdan Plescan, directorul general administrativ al Universitatii "Al.I. Cuza". In urma controlului s-a constatat ca nu ouale au produs toxiinfectia. •Angajati fara carnet sanitar "De anul trecut, nici unul dintre cei 38 de angajati care lucreaza la bucataria cantinei nu a mai facut nici un control medical. In acest caz, exista posibilitatea ca unul dintre ei sa fie purtatorul unui microb care sa fi declansat toxiinfectia", a declarat dr. Vasile Hritcu. "Conform noii legislatii, controlul medical periodic trebuie facut in cel de-al doilea si al treilea trimestru al anului si de fiecare data cand este semnalata o problema de acest gen. In cazul persoanelor ce lucreaza intr-o unitate de alimentatie, neefectuarea timp de un an a acestui control este o incalcare a acestor norme", a precizat Cornelia Teodorescu, inspector-sef in cadrul Directiei de Sanatate Publica Iasi. Ca urmare a acestui incident, Directia Sanitar Veterinara a pus sigiliu pe bucataria cantinei. Catalina DARABANA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1216 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014508 (s)