News Flash:

Intr-o singura luna, au fost amendati 16 constructori

5 Iunie 2008
1644 Vizualizari | 0 Comentarii
Radu Lupasteanu inspector sef in cadrul IJC Iasi
• In ultima luna, inspectorii din cadrul Inspectoratului Judetean pentru Constructii (IJC) Iasi au amendat 16 constructori care realizau lucrari fara respectarea normelor legale in vigoare • Cea mai mare valoare a unei amenzi, 50 mii lei, a fost impusa pentru o actiune de demolare ilegala ce a avut loc in comuna Ciurea • Fata de aceeasi perioada a anului trecut, numarul instiintarilor de incepere a unor lucrari a crescut intr-un mod simtitor • Problemele aparute cu privire la o serie de lucrari de mansardare in Iasi care au fost realizate fara autorizatii de construire au atras atentia reprezentantilor IJC Iasi, care ii atentioneaza pe ieseni sa fie atenti atunci cand cumpara o locuinta in mansarda nou-construita a unui bloc

In ultima luna, inspectorii din cadrul Inspectoratului Judetean pentru Constructii (IJC) Iasi au amendat 16 constructori care realizau lucrari fara respectarea normelor legale in vigoare. Astfel, de la inceputul anului au fost impuse in total 77 amenzi, aproape de doua ori mai multe fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost aplicate 46 amenzi. Valoarea totala a amenzilor din acest an este de 179.280 lei, iar valoarea de anul trecut a amenzilor a fost de 93.680 lei. Cele mai multe amenzi, 51 din total, au fost aplicate in situatii in care lucrarile de construire nu indeplineau normele de calitate stipulate prin lege. Celelalte amenzi au fost impuse ca urmare a descoperirii unor constructii ridicate, demolate sau modificate fara ca proprietarii sa detina autorizatie de construire. Cea mai mare valoare a unei amenzi, 50 mii lei, a fost impusa pentru o actiune de demolare ilegala care a avut loc in comuna Ciurea. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, numarul instiintarilor de incepere a unor lucrari a crescut intr-un mod simtitor. Daca in primele 5 luni ale anului trecut a fost anuntata inceperea a 535 lucrari noi, de la inceputul acestui an a fost anuntata inceperea a 672 lucrari noi. Fata de anii anteriori, IJC a fost anuntat cu privire la inceperea mai multor lucrari in mediul rural decat in mediul urban. Astfel, la tara au fost anuntate 381 lucrari fata de 291 in mediul urban. Situatia este diferita celei din 2007, cand cele mai multe lucrari au fost anuntate in mediul urban, 272 din 535. Problemele aparute cu privire la o serie de lucrari de mansardare in Iasi care au fost realizate fara autorizatii de construire au atras atentia reprezentantilor IJC Iasi, care atentioneaza pe ieseni sa fie atenti atunci cand cumpara o locuinta in mansarda nou-construita a unui bloc.

"Trebuie sa atrag atentia oamenilor fata de lucrarile de mansardare, mai ales fata de cele fara autorizatie de construire, deoarece fara un proiect corect intocmit si aprobat lucrarile pot afecta rezistenta imobilului. De asemenea, astfel de lucrari pot ridica probleme arhitecturale, obtureaza gurile de aerisire, nu sunt prevazute cu burlane, apa de la ploi putand afecta temelia cladirilor. In plus, persoanele care cumpara locuinte la mansarde construite fara autorizatie nu pot deveni niciodata proprietari de drept ai acestor apartamente", a declarat Radu Lupasteanu, inspector sef in cadrul IJC Iasi. De la inceputul acestui an au fost eliberate de catre IJC Iasi 15 avize pentru lucrari privind mansardarea blocurilor, proiectele acestor lucrari indeplinind normele de siguranta si calitate cerute prin lege. In acest sens, in perioada urmatoare vor avea loc o serie de controale cu scopul de a reverifica situatiile aparute in cazul lucrarilor de mansardare a blocurilor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ijc amenzi demolare ilegala ciurea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1312 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013720 (s)