News Flash:

Intretinerea va fi platita cu card bancar

29 Septembrie 2002
643 Vizualizari | 0 Comentarii
•Bancile urmaresc instalarea unui sistem de securizare a bancnotelor si a cardurilor conceput de cercetatorii Institutului de Fizica Tehnica •Facturile la utilitati ar putea fi platite prin intermediul cardului •Carduri virtuale

Ultima inventie in lumea bancara a realizat-o un grup de cercetatori de la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Tehnica din Iasi. Acestia au conceput un aliaj metalic care, sub forma unui fier acoperit de sticla, poate fi aplicat atat pe bancnote cat si pe carduri, oferindu-le un plus de securitate. "Inventia noastra va impiedica contrafacerea bancnotelor si a cardurilor, avand in vedere ca pe acest fir, facut dintr-un material magnetic in stare amorfa, pot fi stocate informatii", a explicat Horia Chiriac, directorul Institutului si profesor la Facultatea de Fizica din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza".
Inventia cercetatorilor a fost brevetata in urma cu sapte ani, la ora actuala existand deja companii care si-au manifestat interes pentru noua descoperire. Una dintre ele este compania americana Demodulation, cu care colectivul de cercetatori ai Institutului iesean poarta tratative pentru crearea unei companii mixte care sa introduca pe piata aceasta inventie. "In cazul in care, in urma discutiilor purtate cu reprezentantii companiei americane, vom deschide o firma mixta este foarte posibil ca in cel mult doi ani sa putem culege efectele inventiei noastre. Insa, totul depinde de investitia pe care partenerii americani sunt dispusi sa o faca", a mai spus directorul Horia Chiriac.

Plati cu cardul

Pentru diferentierea serviciilor pe segmentul de piata reprezentat de carduri, bancile au inceput sa mareasca plafonul de creditare. Astfel, Banca Comerciala Romana (BCR) a marit plafonul de creditare de la 70% din salariu pana la limita a trei salarii nete. Un alt serviciu oferit de banci prin intermediul cardurilor este plata la bancomat a facturilor pentru telefoanele mobile, iar pe viitor se pare ca acest lucru va fi posibil si in cazul facturilor la utilitati. "La ora actuala BCR se afla in tratative cu Electrica pentru a introduce plata facturilor prin intermediul cardurilor. Avand in vedere ca sistemul a fost verificat la Ploiesti vrem sa-l extindem in toata tara", a explicat Cristian Hagiu, ofiter marketing la BCR.
De asemenea, BCR ofera clientilor sai posibilitatea de a achita de la bancomate ratele contractate aici. Aceeasi forma de creditare pe card a fost adoptata si de Banc Post. "Am introdus noi forme de creditare, cum ar fi cele pe card, care nu existau in urma cu doi ani", a declarat Silvia Receanu, sef serviciu creditare din cadrul sucursalei Iasi a Banc Post.

Concurenta in lumea bancara

In ultimul timp piata cardurilor a devenit una dintre cele mai disputate in lumea bancara, tintele cele mai importante fiind persoanele fizice. Avand in vedere faptul ca piata potentiala a judetului Iasi se cifreaza la aproximativ 300.000 de carduri si in primul semestru al acestui an au fost emise doar 112.000 de carduri, este de inteles ca si concurenta intre banci pentru atragerea de noi clienti si mentinerea celor existenti este apriga. Astfel, pentru cucerirea pietei, bancile au redus dobanzile si acorda imprumuturi din ce in ce mai mari. In plus ofera posibilitatea efectuarii, cu ajutorul cardurilor, a mai multor tipuri de plati. Mai mult, in joc intra si inventatorii, care aduc pe piata ultimele metode de securizare atat a cardurilor cat si a bancnotelor.

Alianta bancilor mici

Reducerea comisioanelor de retragere a numerarului de la bancomate este o alta cale prin care bancile incearca sa atraga cat mai multi clienti. In acest sens, Alpha Bank si Banca Romaneasca, impreuna cu Piraeus Bank si Volksbank Romania, au semnat un acord prin care detinatorii cardurilor emise de aceste banci pot folosi in comun reteaua ATM , la aceleasi costuri, comisionul unei tranzactii fiind de 0,5% plus 5000 lei. La celelalte banci comisionul de retragere este de 0,5% din suma retrasa plus 25.000 lei, daca se ridica bani de la alte bancomate decat ale bancii emitente.

Carduri virtuale

Tot prin intermediul cardurilor iesenii isi pot face cumparaturile pe Internet si pot plati facturile. Pana la ora actuala doar doua banci din Iasi ofera clientilor carduri virtuale. Una dintre ele este Banca Romaneasca, care sub sigla "Visa" a emis un card cu utilizare exclusiva pentru plati pe Internet. Noul card se adreseaza persoanelor fizice si permite efectuarea atat de cumparaturi online, cat si de plati diverse prin simpla accesare a Internetului. In plus, cardul ofera o siguranta mare, deoarece este unul de debit, putand fi utilizat numai in limita disponibilitatilor existente. Plata bunurilor se realizeaza online, iar tranzactia se incheie cu primirea produsului la adresa indicata. Un alt card de acest fel a lansat, in urma cu cateva luni, si Banc Post. Acesta se numeste "Taifun" si este emis sub sigla Master Card.
Craita POPA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1444 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018705 (s)

loading...