News Flash:

Investitii de 70 milioane Euro la Barajul Lunca

6 Februarie 2006
1098 Vizualizari | 0 Comentarii
•SC Constructii Hidrotehnice SA Pascani va primi de la Guvernul Romaniei suma de 70 milioane Euro, pentru finalizarea lucrarilor la hidrocentrala si la lacul de acumulare de la Barajul Lunca •De asemenea, odata cu reluarea lucrarilor la baraj, vor fi create aproximativ o mie de noi locuri de munca •Totodata, dupa finalizarea lucrarilor, lacul de acumulare ar putea deveni si zona de agrement

Potrivit reprezentantilor de la societatea comerciala Constructii Hidrotehnice SA Pascani, Guvernul Romaniei va aloca suma de 70 milioane Euro pentru finalizarea lucrarilor la Barajul Lunca. Lucrarile ar urma sa inceapa in primavara acestui an, urmand sa fie create astfel aproximativ o mie de noi locuri de munca. Pana in prezent, lucrarile la hidrocentrala sunt realizate in propotie de 95 la suta, iar la lacul de acumulare de trei sferturi. "Lucrarea a fost inceputa in anul 1986. Pana la Revolutie lucrarile s-au derulat intr-un ritm alert, unitatea avand cateva mii de muncitori. Dupa aceea, lucrurile s-au schimbat si la baraj au mai ramas 180 de muncitori. Acum mai existam datorita serviciilor pe care le prestam cu utilajele noastre. Totusi, conducerea SC Hidroelectrica SA a purtat discutii cu reprezentantii Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor si au ajuns la o intelegere in privinta continuarii lucrarilor la baraj si a sumei pe care Guvernul Romaniei o va aloca pentru finalizarea constructiei", a declarat inginerul Bogdan Spataru, seful santierului Lunca Pascani. Precizam ca barajul de la Lunca cuprinde in prezent o hidrocentrala cu putere de 12 Megawati ora si un lac de acumulare cu un volum de apa de 68,5 milioane metri cubi. De asemenea, lacul de acumulare incepe la Lunca Pascani si se intinde pana in localitatea Dolhasca.

Peste o mie de locuri de munca

Continuarea lucrarilor la barajul de la Lunca va crea aproximativ o mie de noi locuri de munca. Potrivit reprezentantilor de la SC Constructii Hidrotehnice SA Pascani, pentru finalizarea lucrarilor in aproximativ patru ani de zile este nevoie de angajarea a 800-1.000 de oameni. "Din cate stiu eu, in primavara vor incepe lucrarile la barajul de la Lunca. Este un lucru benefic, mai ales ca vor fi create si noi locuri de munca", a declarat Dorin Nechifor, directorul Oficiului Prefectural Pascani. Practic, scopul derularii lucrarilor la barajul de la Lunca Pascani este de a regulariza raul Siret, de producere a curentului electric si de a construi peste Siret un pod de legatura intre Pascani si comuna Vanatori. In ce priveste hidrocentrala construita, odata pusa in functiune aceasta ar putea asigura furnizarea energiei electrice pentru jumatate din municipiu. De asemenea, podul care urmeaza sa fie construit peste Siret va scuti sutele de familii din comuna Vanatori de drumuri ocolitoare spre municipiu. In momentul de fata, pentru a ajunge in suburbia Lunca si in municipiul Pascani locuitorii a doua sate, Hartoape si Poenita, sunt nevoiti sa treaca zilnic peste o punte subreda din lemn, care in decursul a cinci ani a facut zeci de victime. "Pentru locuitorii satelor din comuna Vanatori va fi un adevarat beneficiu terminarea barajului, datorita podului care va fi construit peste raul Siret", a conchis inginerul Bogdan Spataru. Totodata, dupa finalizarea lucrarilor, lacul de acumulare ar putea deveni si zona de agrement.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1300 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013182 (s)