Economic Local

Investiții pentru dezvoltarea IMM-urilor în sectorul digital

Publicat: 20 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Investiții pentru dezvoltarea IMM-urilor în sectorul digital

Agenția de Management pentru Programul Operațional Regional a modificat pe data de 17 februarie ghidul solicitantului aferent proiectului „Investiții pentru IMM-uri pentru implementarea unui rezultat al cercetării – inovării în parteneriat cu un ITT”. Principala modificare vizează actualizarea alocării apelului de proiecte și introducerea mențiunii potrivit căreia gradul de acoperire se calculează luându-se în considerare cursul euro din luna intrării în vigoare a contractelor de finanțare. Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic – aplicația MY SMIS.

Cheltuieli eligibile pentru IMM-uri

Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt firmele mici și mijlocii în parteneriat cu entități de transfer tehnologic acreditate. IMM-urile pot solicita finanțare pentru investiții în active corporale: lucrări de construire/extindere/modernizare a spațiilor de producție/prestare de servicii, în limita a 40 la sută din valoarea eligibilă a proiectului. Totodată, eligibilă este și achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru și echipamente informatice.

De asemenea, sunt eligibile inclusiv cheltuielile făcute în active necorporale (cunoștințe tehnice, brevete, drepturi de utilizare, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi și active similare), strict necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării. Mai mult, sunt eligibile și investiții în realizarea de instrumente de comercializare on-line a serviciilor/produselor proprii ale IMM-urilor.

Adauga un comentariu