News Flash:

Investitor libanez interesat de Moldoplast SA

13 Ianuarie 2005
591 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ieri, Nazim Lakis, patronul SC Energo Reparatii SA din Bucuresti, a semnat un acord de principiu cu salariatii SC Moldoplast SA

Privatizarea SC Moldoplast SA Iasi a intrat in linie dreapta. Astfel, ieri, la sediul societatii comerciale, directorul Sergiu Ambrono a primit o vizita din partea reprezentantilor Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si a unor investitori de origine libaneza. Acestia sunt primii care au facut un acord de principiu cu salariatii unitatii iesene in vederea cumpararii caietului de sarcini si participarii la licitatia de vanzare. "Investitorul din Bucuresti a aratat ca are intentii serioase. Este unul dintre cei care au facut un acord cu salariatii, ceea ce conteaza foarte mult. A venit cu cativa dintre consilieri si au vazut fabrica, anuntand ca vor cumpara caietul de sarcini dupa ce va fi facuta publica vanzarea si vor participa impreuna cu asociatia salariatilor la aceasta", a declarat ieri Sergiu Ambrono, directorul SC Moldoplast SA. In acelasi timp, in cursul zilei de maine, la SC Moldoplast SA va a vea loc sedinta Adunarii Generale a Actionarilor (AGA), in care, Consiliul de Administratie (CA) al SC Moldoplast SA urmeaza sa fie reactivat pentru o perioada de patru ani. Reconfirmarea in functie a celor trei membri ai CA, in speta Sergiu Ambrono, Alexandrina Ardelean si Mihai Barbulescu, ar fi putut fi periclitata doar de anuntul privind scoaterea la vanzare a pachetului majoritar de actiuni, de 98 la suta, detinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care insa nu a aparut. Cei trei membri ai CA sunt reprezentantii actionarului principal, putand fi schimbati doar in urma schimbarii acestuia, cu un potential investitor. Valoarea cu care se va pleca in stabilirea investitorului este de 280 miliarde lei, care reprezinta capitalul social al SC Moldoplast SA Iasi. Un posibil investitor va trebui sa faca fata si datoriilor unitatii, cifrate la peste 62 miliarde lei.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1537 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021945 (s)

loading...